Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei îi cere episcopului Hușilor să nu mai slujească
Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei s-a reunit, vineri, într-o ședință la care au participat toți membrii acestui for bisericesc.
„În cadrul acestei întruniri, s-a discutat din nou situația creată în jurul acuzațiilor aduse Episcopului Corneliu de Huși, cu referire la presupuse abateri de natură morală. Ca rezultat al discuțiilor care au avut loc, ierarhii prezenți au solicitat Episcopului Hușilor să nu mai slujească Sfânta Liturghie și celelalte slujbe bisericești, până la proxima ședință a Sfântului Sinod, când se va aborda acest subiect, urmând ca Părintele Episcop Corneliu să se supună acestei solicitări. Rugăciunea ierarhilor Mitropoliei Moldovei și Bucovinei se îndreaptă către Dumnezeu pentru aflarea adevărului și împlinirea voii Sale”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
O înregistrare care a apărut în media, în care apar doi bărbaţi în sutană care se sărută şi ajung la gesturi intime a şocat opinia publică şi a provocat un cutremur în Biserica Ortodoxă. Imediat, Patriarhia a cerut imaginile clare, nu blurate, aşa cum au apărut pe site-ul Cancan. După ce au văzut filmuleţul, reprezentanţii Patriarhiei au confirmat că unul dintre bărbaţi este episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de său de mirean Onilă.
Episcopul Huşilor a dezmințit prin avocatul său, toate informaţiile.