Singurul român în juriul de la TIFF 2017. Regizorul Marian Crișan: „Când spui TIFF, spui Cluj”

6 iunie 2017, 09:56

„Cel mai greu pentru noi, pentru realizatori, cred că e faptul că atunci când ne uităm la un film ne gândim mai mult la cum e făcut. Eu încerc tot timpul să fac abstracție de tehnică și de tot ceea ce înseamnă regie. Încerc să fiu un spectator comun, să mă las impresionat și să capăt emoția de acolo”, a mărturisit regizorul român.

TIFF este un festival important pentru regizorii tineri, care sunt la început de drum. „Cred că este cel mai bun moment de întâlnire a cineaștilor din România de peste an. Este cunoscut și recunoscut la nivel internațional”, a spus regizorul Marian Crișan, într-un interviu acordat Claudiei Spătărescu.

„Când spui TIFF, spui Cluj, mai mult decât Toronto. În Europa, TIFF e Transilvania”

Marian Crișan este singurul român care face parte, anul acesta, din juriul Festivalului Internațional de Film Transilvania.

„Din păcate, anul acesta nu avem niciun film românesc în competiție. Avem 12 filme – trebuie să vedem trei filme pe zi. Competiția este pentru filme de debut sau al doilea film”, a mai spus regizorul  Marian Crișan.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite