„Sincer să fiu, vor muri toți acolo”. Soldați ruși care au luptat în Ucraina își spun părerea despre mobilizarea decretată de Putin

Campania de mobilizare a Rusiei se desfășoară de aproximativ o săptămână. Unii recruți noi au fost deja trimiși pe front fără niciun fel de pregătire. Alții dorm pe pământ în barăci care arată mai mult ca niște celule de închisoare. Mulți au fost forțați să cumpere truse medicale și uniforme din bani proprii, iar, în unele cazuri, recruților li s-au dat arme ruginite.

Redăm mai jos mărturiile soldaților contactați de Meduza.

Chiril, soldat contractual

Sincer să fiu, toți vor muri acolo. Vor fi mutilați și uciși. Aceasta nu este o armată instruită! Eu, de exemplu, am slujit [ca soldat contractual] pentru o lungă perioadă de timp, apoi am ales să merg eu însumi [pe frontul din Ucraina] – și m-am trezit încă nepregătit. În prima zi, mi-am dat seama că am făcut cea mai mare greșeală din viața mea.

Când am decis să plec în Ucraina, eram un patriot convins. Am crezut că acolo sunt formațiuni naziste, cum ar fi Sectorul Dreapta, Aidar, Azov. În plus, am urmărit o grămadă de filme [rusești] precum „Soltsepyok” și „Opolchenochka”. În plus, toate canalele Telegram și TV au fost concepute pentru a ne pompa [chestiile astea] în creierul nostru.

Dar chiar și când eram încă conduși peste graniță cu Uralul [camionul], mi-am dat seama că noi suntem ocupanții, noi eram fasciștii. Eu […] stăteam în patul camionului și mă uitam la scenele care treceau. Ceea ce lăsam în urmă. Toate acele sate distruse din Harkov. Mi-am dat seama că, de fapt, distrugem o țară. Împreună cu populația sa civilă.

Treceai printr-un sat și copiii alergau pe drum și făceau gesturi după tine: fie „fumează”, fie „mănâncă”. Pur și simplu nu-mi putea muta privirea. Lumea era cu susul în jos. Mă simțeam gol pe dinăuntru. Îți dai seama că toată viața ta de până acum a fost ficțiune. Un balon de săpun.

Am călătorit așa la Izium [în regiunea Harkov]. Am petrecut trei zile în prima linie – și am primit un alt semnal de alarmă când artileria noastră a tras în noi. Apoi au început acele comenzi stupide…

Am servit de mai multe ori și îmi dau seama când sunt trimis la sacrificare. Și i-am spus imediat acestui tip cu epoleți mari să se ducă naibii: „Nu sunt doar o monedă de schimb! Sunt soldat pentru armata rusă! Nu poți să mă arunci sub autobuz așa!” La care el a răspuns: „Toți sunteți doar carne de tun. Sunteți al treilea grup de oameni care formează acest batalion. Știți unde au murit primele două grupuri? Și veți muri aici.” Apoi i-a spus comandantului meu: „Trimite carnea.”

Ei încercau să avanseze și ne-au aruncat într-o fortăreață ucraineană, unde operau tancuri, artilerie și mitraliere. Iar ucrainenii aveau sute de trupe, în timp ce noi doar 40.

Te trezești azi într-un fel, iar a doua zi devii altcineva. Treci prin metamorfoze atât de intense încât te sperie. Te sperie cât de orb erai. Și surd.

Am stat în șanț două sau trei zile și am plecat în primul vehicul pe care l-am văzut. Am sărit în primul vehicul care a părăsit pozițiile noastre pentru a lua mâncare și muniție. La început, ei au spus: „Nu primim dezertori”, dar le-am spus: „Am o armă, așa că mă veți duce într-un fel sau altul”.

Este o perioadă înfricoșătoare: 1922–1939, începe totul din nou, 100 de ani mai târziu. Și chiar vreau să le spun [noilor recruți] că ar trebui să se întoarcă cu toții – oricât de mulți ar fi – și să se îndrepte spre Moscova.

Chiar și atunci când am încercat să explic lucruri oamenilor, ei nu m-au ascultat. Nimeni nu crede vorbele, vezi? Și eu eram așa – și a fost o vreme când oamenii care fuseseră deja în Ucraina au încercat să mă convingă să nu mă duc. M-au sunat chiar din prima linie și mi-au nici să nu-mi treacă prin cap așa ceva.

Când mă uit la [oamenii mobilizați acum], mă văd în urmă cu trei luni. Dar nu am nicio simpatie pentru ei. Dacă ai de ales, alege viața! Sigur, ar putea fi închisoare pe viață; cu siguranță, statul te va considera un criminal – dar tu vei ști că nu ești un criminal. Nu vei ucide pe nimeni. Nu vei împușca pe nimeni.

Noi suntem fasciștii, într-adevăr. Noi suntem fasciștii. Nu există alt cuvânt pentru asta. Chiar acum se întâmplă o denazificare în Ucraina – nu pentru Ucraina, ci pentru noi.

Anatolie, mercenar

Am primit o citație zilele trecute. L-am sunat imediat pe comisarul militar și i-am spus unde să și-o bage. S-a simțit vexat: „De ce-mi vorbești așa?” Ei bine, cum ar trebui să vorbesc cu tine, tovarășe colonel? Am făcut șase luni acolo [în Ucraina, ca parte a PMC Wagner]. Mă iei acum peste picior?

„Nu știam că tocmai te-ai întors de acolo!” Ei bine, desigur [Wagner] nu a împărtășit aceste informații – oficial, era ca și cum nici nu am fi fost acolo.

Iar comisarul militar știa perfect cine-i vorbea, mă prezentasem, tot tacâmul. El a spus: „Ei bine, hai, o vom rezolva.” Nu am cum să merg acolo – înțeleg perfect că voi fi pus în cătușe, mă vor arunca într-un tren și mă vor trimite departe.

M-au sunat deja o grămadă de băieți proaspăt mobilizați: „Ce să fac? Unde ar trebui să merg?” Continuați, le spun, serviți. Le-am spus ce cizme să cumpere și cum să se comporte acolo.

Unii dintre prietenii mei au avut recent copii – teoretic, acești oameni nu pot fi recrutați. Dar ei îi recrutează oricum. Oamenii se apucă de cap, nu știu ce să facă. Mulți au împrumuturi și credite ipotecare – cine le va plăti acum?

Nu înțeleg ce va realiza această mulțime de oameni. Dacă noi, profesioniștii, ne-am încasat-o acolo, ce cred ei că vor face? Cel mai bun scenariu este ca ei să rămână în rezervă [în Donbas]. Cel mai rău este că vor muri cu moarte de erou. Două opțiuni.

Mai ales dacă sunt aruncați acolo după o săptămână de antrenament. O săptămână – e fix nimic! Unitățile de luptă au nevoie de cel puțin o lună, o lună și jumătate pentru coeziunea unității.

Acești IT-iști proaspăt recrutați și altă carne de tun – ce vor face? Nu vor schimba nimic [în față] și nu vor rezolva nimic. Un prieten de-al meu a avut un fiu care a servit timp de un an – și a primit o citație. Nu cred că știe cum miroase praful de pușcă – poate că a tras cu o armă de două ori pe parcursul întregului său stagiu. Deci pentru ce îl trimit? Ce se va întâmpla cu el? Pur și simplu nu înțeleg.

De ce sunt recrutați acești 300.000? Cred că va exista un impas total: NATO împotriva Rusiei. Sper că nu-i aruncă pe acești recruți imediat în față, poate își petrec ceva timp antrenându-i. Astfel încât să existe o rezervă care este gata de luptă. Și apoi [dacă există o confruntare directă cu NATO] ar fi gata de îndată ce comanda va fi dată.

Toată lumea este speriată. Și mie mi-e frică, sincer să fiu. Se apropie ceva rău, pot simți asta.

Cinghiz, soldat contractual

Această [mobilizare] este dovada că armata a fost învinsă. Și ei recrutează pe oricine și pe toată lumea. Mulți oameni nu înțeleg, dar așa stau lucrurile: armata profesionistă a Rusiei a fost distrusă în ultimele șase luni – iar acum recrutează întreaga rezervă.

Eu însumi eram un soldat contractual – și [tot] am primit o pregătire necorespunzătoare. Fotografiile [ale antrenamentului] sunt altceva – dar rezultatele [de pe front] au arătat că totul a fost un sat Potemkin.

Chiar și noi am avut pierderi uriașe. Și acum este doar o mulțime de oameni cărora li s-a dat un formular. […] Ce diferență vor face [pe prima linie]? Pur și simplu vor muri degeaba. Aceștia sunt doar civili care și-au făcut serviciul militar [obligatoriu] la un moment dat.

Toți cei care sunt acolo [în Ucraina] acum vor doar să meargă acasă. Vor să vină cineva să-i înlocuiască. Chiar și [colegii mei militari] care au susținut războiul au vrut să se întoarcă acasă: „Trebuie să luăm măcar o pauză acasă pentru o lună sau două – apoi ne putem întoarce și să învingem mizeria fascistă”.

Un prieten de-al meu care a fost recrutat ar trebui să plece [în Ucraina] peste două săptămâni. În teorie, el este împotriva războiului. Dar poziția lui… n-o înțeleg. „Bine. M-au recrutat, așa că cred că voi merge.” El este docil, așa. Nu-mi place asta – am încercat să-l conving să renunțe la asta. Dar el spune: „Ce, să merg la închisoare pentru un an? Este mai bine să-i ajuți pe ceilalți băieți.” Aceasta a devenit o frază standard: „Trebuie să-i ajut pe ceilalți”. Dar toți băieții cumsecade au ieșit deja de-acolo.

M-am gândit mult de unde vine această deferență. Este ca și cum ai încerca să le explici oamenilor că Rusia este agresorul, Putin este agresorul. Și că „protejarea patriei” într-o țară străină, în timp îi distrug orașele, pare cel puțin suspectă. Că nu Ucraina a atacat prima, ci Rusia. Dar toți au același argument: „Ei bine, dacă va veni NATO? Și în plus, ucrainenii sunt naziști.” Genul ăsta de lucruri…

Le spun: „Ei bine, dacă vine NATO, atunci ce? Oare viețile noastre s-ar înrăutăți? Și ce, ca și cum viața ta este bună acum? Ei nici măcar nu au argumente bune despre motivul pentru care NATO este rău, doar repetă mantrele [le aud la televizor]. Despre cum „Rusia a fost forțată să lanseze acest atac preventiv, pentru că altfel NATO ar fi ajuns până la granițele noastre”.

Am fost [în Ucraina] în ianuarie – și este adevărat: toți credeam că mergem acolo doar pentru exerciții militare. […] Am văzut cât de nepregătită era armata rusă. Am continuat să mergem înainte, iar ei ne-au tot bombardat. Apoi am ajuns la Kiev, am săpat și au început să ne bombardeze din nou. Așa a decurs tot războiul.

Civilii fugeau de noi: intram în sate goale. Familiile care rămăseseră agățaseră steaguri albe și stăteau în casele lor. În Buzova [un sat de lângă Kiev], am văzut o familie cu un copil care suferea. Mama lui plângea – am văzut-o și eu – și îi spunea că nu poate chema o ambulanță. Din cauza războiului. Copilul suferea foarte mult. [Avea] cinci ani. Și câteva zile mai târziu, am aflat că a murit. Ceea ce înseamnă că a murit din cauza noastră. Pentru că am mers acolo.