Simona Halep se califică în turul 3 la Miami, după o revenire spectaculoasă și după ce a avut nevoie de intervenție medicală în meciul cu Caroline Garcia

26 martie 2021, 02:06

Simona a revenit senzațional în acest meci, după ce e fost condusă cu 6-3 și 2-0 și după ce a cerut intervenția fizioterapeutului din cauza unei dureri la umărul drept.

În primul set, Caroline Garcia a reușit un break la scorul de 3-2, avantaj pe care l-a păstrat până la final, adjudecându-și setul cu 6-3.

Franțuzoaica a început bine și setul secund, desprinzându-se la 2-0.  Simona a cerut intervenția fizioterapeutului pentru o problemă la umăr la scorul de 2-1 cu break pentru Garcia.

(w500) Simona Hal

Românca a reușit să-și facă serviciul și să recupereze break-ul, egalând la 3.  A preluat apoi conducerea pentru prima dată în meci.

S-a mers cu serviciul până la 5-4 pentru româncă, Garcia fiind nevoită să servească  pentru a rămâne în set. A fost un ghem foarte disputat, câștigat la mare luptă de Halep, care a trimis meciul în decisiv.

În pauza dintre seturi, sportiva din România a cerut din nou intervenția fizioterapeutului.

(w400) Simona Hal

Simona Halep și-a făcut serviciul în primul ghem din decisiv, după care a reușit break-ul, pentru a se desprinde la 2-0, confirmat apoi cu serviciul.

Românca și-a crescut nivelul de joc, Garcia a greșit tot mai mult, astfel că sportiva noastră a reușit un al doilea break, pentru a se distanța la 4-0 în setul trei. Românca a continuat jocul excelent și nu i-a dat nicio șansă sportivei din Franța, încheind meciul cu 6-0 în decisiv.

Halep a încheiat cu un as şi 3 duble greşeli, iar Garcia a avut 7 aşi şi 3 duble greşeli. Românca  a avut procentaje mai bune la ambele servicii, a totalizat mai multe mingi direct câştigătoare, 26-20, şi a avut mai puţine erori neforţate, 16-26.

Simona a fost susținută din tribune de suporteri români.

(w500) Suporteri

În confruntările directe de până acum, Simona Halep conducea cu 7-1. Ultima dată s-a impus în 2019, la Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup), scor 6-7, 6-3, 6-4.

Românca a avut primul tur liber, în timp ce Caroline Garcia a trecut în două seturi de o altă româncă, Mihaela Buzărnescu, 6-1, 6-2.

Jucătoarea noastră şi-a asigurat un cec de 26.000 de dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va întâlni pe câştigătoarea dintre letona Anastasija Sevastova şi Cori Gauff (SUA), cap de serie numărul 31.

Pentru Simona Halep acesta a fost primul meci în circuitul WTA, după înfrângerea în sferturile de finală ale Australian Open, în fața Serenei Williams. Jucătoarea noastră nu a participat la turneele de la Dubai și Doha din cauza unor probleme la spate.

Fostul lider mondial, care nu a participat anul trecut la US Open din cauza pandemiei,  a declarat că s-a hotărât să meargă la turneul de la Miami la insistențele antrenorului Darren Cahill.

(w500) Suporter r

La Miami, Simona Halep va juca şi la dublu, pentru prima oară alături de germanca Angelique Kerber. În prima rundă le întâlnesc pe Elise Mertens (Belgia) şi Arina Sabalenka (Belarus), principalele favorite.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite