Simona Halep s-a calificat în turul trei la US Open, pentru prima oară din 2016

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (29 ani, 13 WTA), cap de serie numărul 12, s-a calificat miercuri în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe Kristina Kucova (31 ani, 111 WTA), lucky loser, din Slovacia, scor 6-3, 6-1.

01 Septembrie 2021, 22:03 (actualizat 02 Septembrie 2021, 10:17) Știrile TVR |
Simona Halep

Fostul lider mondial a obţinut victoria fără probleme, în 68 de minute de joc și s-a calificat în turul al treilea, pentru prima dată de la ediția 2016.

În urmă cu cinci ani, campioana noastră era învinsă în sferturile de finală de Serena Williams, într-un meci de trei seturi. În 2017 și 2018 Simona a pierdut în turul 1, în fața Mariei Șarapova, respectiv Kaia Kanepi, iar în 2019 a fost eliminată în turul al doilea de americanca Taylor Townsend. În 2020 nu a participa la US Open din cauza pandemiei.

Simona a început foarte bine meciul cu Kristina Kucova şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar slovaca a reușit să egaleze. Sportiva noastră a crescut nivelul de joc și nu a mai pierdut niciun ghem, adjudecându-și primul set cu 6-3.

Halep a dominat setul secund și s-a impus cu un categoric 6-1.

În acest meci, Simona Halep a reușit un singur as și a comis  două duble greşeli,  în timp ce Kucova  a avut o dublă greşeală. Sportiva noastră a reușit 19 winners şi a comis 18 erori neprovocate, față de 10 winners şi 15 erori neforţate adversara sa.

Simona Halep, care anul trecut nu a participat la US Open, şi-a asigurat un cec de 180.000 de dolari şi 130 de puncte WTA.

În turul al treilea, Simona  o va înfrunta pe  kazaha Elena Rîbakina, cap de serie numărul 19, care a trecut în două seturi de Caroline Garcia din Franţa.

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 18°C
IASI 14°C 16°C
CLUJ 15°C 14°C
CONSTANTA 11°C 11°C
CRAIOVA 16°C 17°C
BRASOV 16°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI