Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Shenzhen și rămâne numărul 1 mondial

3 ianuarie 2018, 14:15

Simona avea nevoie de o victorie la Shenzen pentru a-şi securiza locul 1 WTA până la finalul lunii ianuarie, când se va încheia şi Australian Open. Însă misiunea ei s-a dovedit a nu fi uşoară în faţa chinezoaicei Ying-Ying Duan, locul 91 mondial. Duan a câştigat categoric primul set cu 6-3, în care Halep a avut ceva probleme.

Simona şi-a revenit în setul secund. A câştigat primul game, chinezoaica a egalat şi, din acel moment, românca a câştigat cinci game-uri consecutive, punând pe tabelă un 6-1 şi egalând la seturi.

În ultimul act, liderul mondial s-a dezlănţuit, şi-a continuat seria game-urilor câştigate, ajungând la 5-0. Ying Ying Duan a avut o revenire scurtă şi a câştigat două game-uri consecutive. La 5-2, Simona a închis meciul rapid.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 13.121 dolari şi 60 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi belarusa Arina Sabalenka (19 ani, 73 WTA), care în primul tur a dispus de Monica Niculescu în două seturi, cu 6-4, 6-4.

Tot în sferturi s-a calificat miercuri şi Irina Begu, a patra favorită, după ce a dispus de rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu 4-6, 6-1, 6-2. În sferturi, Irina o va înfrunta pe unguroaica Timea Babos, cap de serie numărul opt.

Dacă vor câştiga în sferturi, Halep şi Begu vor fi adversare în semifinale. Cele două românce sunt calificate în semifinalele probei de dublu, unde vor înfrunta perechea Ana Blinkova (Rusia)/Nicola Geuer (Germania).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă