Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Linz, după ce a învins-o pe belarusa Aleksandra Sasnovici, cu 7-5, 6-3. Și Jaqueline Cristian trece în sferturi, după abandonul adversarei sale

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a doua favorită, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 189.708 euro, marţi, după ce a învins-o în două seturi pe belarusa Aleksandra Sasnovici, cu 7-5, 6-3.

09 Noiembrie 2021, 21:11 (actualizat 09 Noiembrie 2021, 21:17) |
Simona Halep

Halep (30 ani, 22 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 38 de minute.

Fostul lider mondial a dominat jocul şi a condus, aproape tot timpul, chiar dacă a avut o scădere la mijlocul primului set.

Halep a început bine şi a avut 4-0 în primul set, însă apoi a început să greşească destul de mult, mai ales la serviciu, Sasnovici (27 ani, 85 WTA) a reuşit câteva lovituri de efect şi scorul a devenit 4-4. Simona şi-a făcut apoi de două ori serviciul fără probleme şi a încheiat setul cu 7-5, după ce a salvat două mingi de tiebreak.

În actul secund, românca a avut un nou început reuşit, conducând cu 3-0, iar break-ul realizat a făcut diferenţa în cele din urmă, având în vedere că s-a mers până la capăt cu serviciul (6-3).

Halep a încheiat cu 6 aşi, dar şi 5 duble greşeli, în timp ce Sasnovici a avut 2 aşi şi 3 duble greşeli. Dacă la capitolul winners situaţia a fost echilibrată (21-20 pentru Halep), Sasnovici a făcut mai multe erori neprovocate 18-13, diferenţa de puncte la total fiind de doar zece în favoarea româncei (72-62).

A fost al treilea meci direct dintre cele două, după ce belarusa a câştigat surprinzător, luna trecută, la Indian Wells, în turul al treilea, cu 7-5, 6-4. Halep s-a impus în primul duel, în 2019, în primul tur la Wimbledon, în drumul spre trofeu, cu 6-4, 7-5.

Halep şi-a asigurat un cec de 4.677 euro şi 60 de puncte WTA, urmând să joace în sferturi contra italiencei Jasmine Paolini, cap de serie numărul şapte, care a dispus marţi de chinezoaica Saisai Zheng cu 6-1, 2-6, 6-4.

Simona Halep a câştigat singurul său meci anterior cu Jasmine Paolini (25 ani, 51 WTA), cu 6-3, 6-4, anul trecut, în turul al doilea la Roma.

Halep este a doua româncă ajunsă în sferturi la Linz, după Jaqueline Cristian, care a profitat marţi de abandonul suedezei Rebecca Peterson la scorul de 5-2. Următoarea ei adversară va fi Anhelina Kalinina (Ucraina) sau Veronika Kudermetova (Rusia), a patra favorită.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 2°C 6°C
CLUJ 1°C 2°C
CONSTANTA 4°C 6°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 1°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI