Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros, după un meci dramatic în care a fost condusă cu 4-0 în primul set

6 iunie 2018, 17:24

Aveam nevoie să joc un meci așa strâns, mai ales cu Kerber. Nu este prea confortabil să joci contra ei. Mă bucur că am făcut un meci bun, că am putut să câștig și că am jucat mai bine decât la meciul precedent”, a declarat Simona Halep prin telefon pentru TVR, după ce s-a calificat pentru a cincea oară în semifinalele unui turneu de Grand Slam.

A fost un meci extrem de dificil, atât psihologic, cât și fizic. Simona și Kerber au avut tot timpul întâlniri strânse, dificile. Simona are în fața ei un avantaj psihologic și cred că de aceea a câștigat”, e de părere Virginia Ruzici, câștigătoarea turneului de la Roland Garros în 1978.

Simona Halep, numărul 1 WTA, a învins-o pe Angelique Kerber, cap de serie numărul 12, două ore și 14 minute. În primul set, Simona a fost condusă cu 4-0 și a revenit, însă a pierdut la tie break. Sportiva noastră și-a adjudecat următoarele două seturi pentru a juca în semifinale împotriva spaniolei Garbine Muguruza.

Este întotdeauna greu să joc împotriva lui Angelique Kerber, de obicei jucăm meciuri de trei ore și am fost pregătită să se întâmple la fel și azi. După primul set am rămas puternică și nu am renunțat nicio clipă. M-am bucurat să joc pe acest teren, Suzanne-Lenglen, este prima dată în acest an când joc aici. Este o atmosferă minunată, vă mulțumesc tuturor, este foarte frumos să joc în fața voastră„, a declarat Simona Halep imediat după meci.

(w500) Simona Hal

Am ratat mult la începutul meciului, ea returnează aproape tot, nu ratează și am încercat să fac prea mult. Nu a funcționat și apoi am schimbat puțin tactica și până la urmă a mers foarte bine„, a mai spus Simona, la interviul de pe teren de la finalul meciului.

E un meci greu, vom vedea mâine„, a fost reacția sportivei după ce a aflat că următoarea adversară va fi Garbine Muguruza.

Simona Halep este pentru a cincea oară în semifinalele unui turneu de Grand Slam și pentru a treia oară în semifinalele de la Roland Garros. Celelalte două au fost la Wimbledon și Australian Open.

Condusă cu 4-0 în primul set, în urma multor greșeli neforțate și a unui joc bun al adversarei,  Halep a revenit în joc şi  a recuperat trei ghemuri.  Kerber  s-a desprins la 5-3, însă românca a reuşit să trimită setul în tiebreak, unde germanca s-a impus cu 7-2.

Simona Halep a început setul secund cu break, iar apoi şi-a păstrat avantajul și a încheiat cu 6-3.

În decisiv, Simona s-a desprins la 2-0. Și-a pierdut apoi serviciul, dar a păstrat conducerea până la final, dominând clar jocul. Setul s-a încheiat cu 6-2, după 34 de minute de joc.

(w500) Simona Hal

În aces meci, Simona Halep a reușit un as și 26 de lovituri direct câștigătoare, a comis două duble greşeli și 46 de erori neforțate, în timp ce adversara ei a reuşit doi aşi și 24 de lovituri câștigătoare și a avut  trei duble greşeli și  53 de greşeli neforţate. Liderul mondial a reușit procentaje mai bune la punctele cu ambele servicii, 61%-53%, față de  59%/40%.

După această victorie,  Halep şi-a asigurat 780 de puncte WTA şi 560.000 de euro.

Simona Halep are acum 6-4 în meciurile directe cu Kerber. În ianuarie, la ultimul lor duel, a învins-o pe Kerber în semifinalele turneului Australian Open, cu 6-3, 4-6, 9-7, într-un meci dramatic.

În semifinale, o întâlnește  pe Garbine Muguruza, 3 WTA și fost lider mondial anul trecut, pentru scurt timp. Muguruza a trecut tot azi de rusoaica Maria Şarapova, cu 6-2, 6-1.

Muguruza, 24 ani, și fostă câștigătoare la Roland Garros, are 3-1 în meciurile directe cu Halep.

„Când joci o semifinală de Grand Slam cu o jucătoare câștigătoare de Grand Slam, provocarea este mare. Din punctul meu de vedere, meciul este deschis. Dar vom vedea mâine cum va fi meciul”, a declarat Simona Halep pentru TVR.

Garbine Muguruza a câștigat până acum în carieră două turnee de Grand Slam: Roland Garros în 2016 și Wimbledon în 2017.

În cealaltă semifinală de la Roland Garros se întâlnesc americancele Madison Keys, 13 WTA și Sloane Stephens, 10 WTA, într-o reeidtare a finalei de anul trecut de la US Open, când s-a impus Stephens.

Simona Halep a jucat două finale la Roland Garros. În 2014, era învinsă de Maria Șarapova, iar anul trecut, de revelația turneului,  letona Jelena Ostapenko.

Anul acesta, românca a jucat o altă finală de Grand Slam, la Australian Open, unde a fost învinsă de Caroline Wozniacki.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite