Simona Halep s-a calificat în semifinale la Roma, după ce adversara ei din sferturi a abandonat la scorul 6-2, 2-0 pentru româncă

19 septembrie 2020, 14:06

Simona Halep a început mai bine meciul decât celelalte partide jucate până acum la Roma și a reușit break-ul, pentru a se distanța la 3-1.

Sportiva noastră nu și-a pierdut serviciul în prima manșă și a mai reușit un break, încheind setul la 6-2, pe serviciul advers.

La pauza dintre seturi, jucătoarea din Kazahstan a cerut timeout medical.

(w460) Timeout me

Sportiva noastră a început bine și setul al doilea, distanțându-se la 2-0, moment în care adversara ei s-a restras.

În acest meci, Halep a reuşit 9 mingi direct câştigătoare, faţă de 10 ale adversarei, care a totalizat mai multe erori neforţate (12-7). Simona nu şi-a pierdut niciodată serviciul și a salvat două mingi de break.

Românca o învinsese pe Putinţeva în singurul lor meci direct, anul acesta, în turul al treilea la Australian Open, cu 6-1, 6-4.

(w500) Simona Hal

Halep, finalistă la Roma în 2017 şi 2018, şi-a asigurat un cec de 80.000 de euro şi 350 de puncte WTA.

În semifinale, sportiva noastră o va înfrunta pe câştigătoarea dintre belarusa Victoria Azarenka (31 ani, 14 WTA) şi spaniola Garbine Muguruza (26 ani, 17 WTA).

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite