Simona Halep (30 ani, 19 WTA) s-a calificat marți în optimile turneului WTA de la Bad Homburg (de categorie 250, cu premii totale de 203.024 euro), ultima competiție pregătitoare înainte de Wimbledon, după ce a învins-o cu emoții pe Katerina Siniakova din Cehia (26 ani, 63 WTA), scor 4-6, 6-3, 6-4.
Simona Halep, a patra favorită, a obţinut victoria după două ore şi 18 minute, într-un meci cu destule răsturnări de situaţie, în care a revenit spectaculos și a câștigat după ce a fost condusă set și 3-0. Este prima participare a Simonei la turneul din Germania, după ce anul trecut a mers acolo, dar nu a putut evolua din cauza problemelor medicale care au ținut-o departe și de Wimbledon.
Este și prima victorie din acest an a Simonei obținută după ce a pierdut primul set.
Românca a avut un debut de meci dificil, fiind condusă cu 3-1, apoi a egalat (3-3), iar la 4-5 şi-a pierdut serviciul, Siniakova câştigând cu 6-4.
Sportiva noastră a fost condusă cu 3-0 în actul secund, dar a reuşit să revină, câștigând şase ghemuri la rând (6-3).
What a match!
— wta (@WTA) June 21, 2022
@Simona_Halep comes from a set down to defeat Siniakova 4-6, 6-3, 6-4!#BadHomburgOpen pic.twitter.com/KcUaBc9957
Halep a început foarte bine actul decisiv, conducând cu 3-0 şi 4-1, dar Siniakova nu a cedat, reuşind două break-uri, la 4-2 şi 5-3 pentru Simona. Halep a câştigat şi ea pe serviciul adversarei imediat, încheind meciul cu 6-4.
Simona a avut în acest meci 5 aşi şi 8 duble greşeli, în timp ce Siniakova a reuşit 2 aşi şi a comis 6 duble greşeli. Halep a avut un procentaj mai bun la punctele cu primul serviciu, iar Siniakova la punctele cu al doilea serviciu.
Siniakova a primit îngrijiri medicale de mai multe ori în timpul meciului.
Halep are acum 3-1 în meciurile directe cu Siniakova, pe care a mai învins-o în 2018 în finala de la Shenzhen, cu 6-1, 2-6, 6-0, în 2019 în Fed Cup, cu 6-4, 6-0. Singura victorie a cehoaicei a venit în 2017, în optimi la Shenzhen, cu 6-3, 4-6, 7-5.
În acest meci a revenit pe banca Simonei și antrenorul Patrick Mouratoglou, care a lipsit săptămâna trecută, când Simona a ajuns în semifinale la Birmingham, cea mai bună performanță a ei la acel turneu. În semifinale a ajuns și Sorana Cîrstea, atingând astfel cea mai bună performanță pe iarbă.
Simona Halep şi-a asigurat un cec de 3.737 euro şi 30 de puncte WTA, urmând să joace în optimi contra slovenei Tamara Zidansek (24 ani, 58 WTA), victorioasă cu 2-6, 6-1, 6-4 în faţa belarusei Iulia Gotovka. Acesta va fi primul meci dintre Halep şi Zidansek.
Simona a fost susținută la acest meci de numeroși suporteri români.