Simona Halep s-a calificat dramatic în turul al treilea la Australian Open. "Oh what a night"

Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat dramatic în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe australianca Ajla Tomljanovic, cu 4-6, 6-4, 7-5, la Melbourne.

10 Februarie 2021, 12:57 (actualizat 10 Februarie 2021, 15:30) |
Simona Halep

Halep (29 ani), a doua favorită a turneului, a avut o revenire formidabilă în setul decisiv, de la 2-5, câştigând după două ore şi 34 de minute.

Simona a început bine meciul şi a condus cu 2-0, dar apoi Tomljanovic a jucat mai agresiv, reuşind să ia patru ghemuri la rând (4-2). Halep nu a cedat şi a reuşit egalarea, 4-4, dar australianca şi-a făcut serviciul (5-4), iar apoi a câştigat setul (6-4), la capătul unui ghem lung, în care Halep a salvat două mingi de set.

În actul secund, primele patru ghemuri au însemnat tot atâtea break-uri, Tomljanovic fiind prima care şi-a fructificat serviciul (3-2). Halep a legat trei ghemuri consecutive (5-3) şi acest avantaj a ajutat-o să câştige setul cu 6-4.

În setul decisiv, Tomljanovic a fost mai inspirată în debut şi a condus cu 2-0, Halep a reuşit egalarea, 2-2, dar a greşit mult, iar australianca s-a desprins la un neaşteptat 5-2.

Halep a jucat tot mai exact, a forţat-o pe Tomljanovic să alerge dintr-un colţ în altul, iar punctele s-au adunat, într-o revenire de senzaţie, concretizată în cinci ghemuri la rând (7-5).

Halep a avut 5 aşi şi 5 duble greşeli, iar Tomljanovic a reuşit 6 aşi şi a comis 9 duble greşeli. Simona a fost mai bună cu primul serviciu (64%-53%), iar adversara sa cu al doilea (43%-29%). Halep a avut şi o rată de transformare mai bună la mingile de break - 57% (8/14), faţă de 41% (7/17).

Tomljanovic a totalizat mai multe mingi direct câştigătoare, 37-28, dar a făcut şi mai multe erori neforţate, 57-37.

Halep are acum 5-0 în meciurile directe cu Ajla Tomljanovic (27 ani, 69 WTA), pe care a învins-o prima oară în 2010, la Lisabona, în Fed Cup, cu 6-7 (5), 6-1, 7-6 (2), apoi în 2018 în turul al doilea la Cincinnati, cu 4-6, 6-3, 6-3, în 2019 în primul tur la Roland Garros, cu 6-2, 3-6, 6-1, şi ultima oară anul trecut în optimi la Adelaide, cu 6-4, 7-5.

În turul al treilea, Halep, finalistă la Australian Open în 2018 şi semifinalistă anul trecut, o va înfrunta pe rusoaica Veronika Kudermetova, cap de serie numărul 32, care a dispus de conaţionala sa Varvara Graceva, cu 5-7, 6-2, 6-2.

Acesta va fi primul duel dintre Halep şi Kudermetova (23 ani, 36 WTA).

Halep, care va face pereche la dublu cu tânăra jucătoare australiană Charlotte Kempenaers-Pocz (16 ani), şi-a asigurat un cec de 215.000 dolari australieni şi 130 de puncte WTA.

Sursa: Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 14°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 12°C 13°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 12°C 16°C
BRASOV 12°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI