Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
TENIS

Simona Halep - în ”sferturi” la Indian Wells. Meci solid în fața Karolinei Pliskova

A treia jucătoare de tenis a lumii, Simona Halep, s-a calificat fără emoții deosebite în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells, după ce a trecut de Karolina Pliskova cu scorul de 6-4, 6-4, la capătul unei partide echilibrate, de oră și 16 minute.

Astfel, constănțeanca de 23 de ani, care o învinsese pe cehoaica de pe locul 15 WTA și în finala din februarie, de la Dubai, și-a asigurat 215 puncte și 112.270 de dolari.

18 Martie 2015, 01:57 (actualizat 18 Martie 2015, 17:30) |
Simona Halep / FOTO: Twitter.com

La cea mai bună partidă a româncei din această ediție a Indian Wells a asistat, printre numeroși alți români, și fosta mare gimnastă Nadia Comăneci.

Simona Halep și-a adjudecat primul set după 33 de minute de joc, în care și-a pierdut serviciul la zero, la scorul de 2-1 după ce tocmai reușise și ea un break alb. Românca a revenit repede în joc și a izbutit un nou break la scorul de 3-3, după care nu a mai părut să forțeze decât în ultimul game, pe care l-a câștigat fără să piardă vreun punct.

În setul al doilea, constănțeanca a reușit să se impună pe serviciul adversarei la scorul de 1-1 și, chiar dacă cehoaica a reușit un break la scorul de 3-3, a treia jucătoare a lumii a reușit o performanță similară imediat, după care a controlat cu destulă autoritate partida și s-a calificat meritat în ”sferturi”.

Pentru un loc în semifinale, Simona Halep va juca împotriva ibericei Carla Suarez Navarro (locul 13 WTA), care a trecut până acum de Monica Puig (6-1, 6-1), de Anastasia Pavlyuchenkova (7-6(4), 6-7(5), 6-0) și de Heather Watson (7-6(5), 3-6, 6-1).

"Karolina este o jucătoare foarte bună, aşa că mă aşteptam la un meci greu. Îmi doresc în primul rând să mă bucur de acest turneu, de faptul că am ajuns până în sferturi. Sper să mă recuperez fizic pentru următorul meci. Mi-a fost mai uşor astăzi cu aceşti suporteri minunaţi.

Cred că am un retur bun. De aceea pot să mă impun în faţa ei (n.red - se referă la Karolina Pliskova). Însă am încercat doar să îmi fac jocul, să fie agresivă şi să stau foarte aproape de linia de fund. Uneori am făcut un pas în urmă pentru că adversara mea lovea foarte puternic, dar am încredere în mine, ceea ce este cel mai important. Am intrat pe teren şi m-am luptat pentru fiecare minge, iar cred că acesta este stilul meu.

Simt că mi-am regăsit stilul de a lupta pentru fiecare minge şi fiecare meci. Am pierdut în această privinţă la Australian Open. Împotriva Ekaterinei Makarova nu m-am luptat din toate puterile şi asta este cel mai rău. Apoi mi-am spus că nu vreau să încetez să lupt. Mă simt mai bine acum. Sunt mai încrezătoare. Intru pe teren şi mă lupt pentru fiecare punct", a declarat Simona Halep după partidă.

La sfârșitul lunii februarie, românca nu știa dacă va participa la turneul de la Indian Wells, din cauza unei accidentări în zona coastelor.

În 2014, Simona Halep a fost eliminată în semifinale la Indian Wells, de poloneza Agnieszka Radwanska, cel mai bun rezultat al său la această competiție. În 2011 și în 2013 s-a oprit în runda a doua, iar în 2012 a ajuns până în turul al treilea, când a fost învinsă de Maria Șarapova (3-6, 4-6).

În primul turneu disputat în acest an, a treia jucătoare a lumii a cucerit al nouălea trofeu WTA, la Shenzen, după o evoluție sclipitoare, apoi s-a retras de la turneul de la Sydney, din cauza unor probleme la stomac. La Australian Open, a fost stopată în ”sferturi” de rusoaica Ekaterina Makarova (locul 11 WTA), scor 4-6, 0-6, după care a cucerit al 10-lea titlu WTA, la Dubai.

Înainte de succesul din Emiratele Arabe Unite, Simona Halep avea 9 titluri în palmares, după ce a câștigat, în 2013, competițiile de la NurnbergS-HertogenboschBudapestaNew HavenMoscova şi de la WTA Tournament Of Champions, de la Sofia, iar anul trecut turneul de la Doha și cel de la București. În 2015, românca s-a impus la turneul de la Shenzen. De asemenea, Simona Halep a mai jucat cinci finale în competițiile WTA: la Fes, în 2010 şi 2011, la Bruxelles, în 2012, respectiv la Madridla Roland Garros și de la Turneul Campioanelor, în 2014.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 12°C
IASI 11°C 13°C
CLUJ 11°C 11°C
CONSTANTA 12°C 11°C
CRAIOVA 13°C 11°C
BRASOV 11°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Martie 2019, 10:08
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-03-2019
Deschidere: 7947.65
Maxim: 7953.1
Mimim: 7939.63
Variatie: 0.07%
BRD
12.70
1.58%
SNG
30.40
0.33%
SNP
0.36
1.11%
FP
0.89
0.45%
TLV
2.08
1.46%
TGN
335.00
0.3%
EBS
158.85
1.58%
EL
10.06
2.02%
COTE
77.20
0.13%
TEL
20.80
0.24%
ARHIVĂ ȘTIRI