Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Simona Halep - în ”optimi” la Indian Wells

Cea mai bine clasată jucătoare de tenis a României în topul WTA, Simona Halep (locul 7), s-a calificat pentru prima oară în carieră în optimile de finală la Indian Wells, după ce a dispus de cehoaica Lucie Safarova (poziția 28 mondială), scor 6-2, 4-6, 6-4, la capătul unui meci de o oră și 56 de minute.

Astfel, constănțeanca de 22 de ani și-a asigurat 120 de puncte și 52.000 de dolari.

09 Martie 2014, 22:09 (actualizat 13 Martie 2014, 00:31) |
Simona Halep

Partida a fost una echilibrată: Simona Halep a câștigat primul set după ce s-a impus pe ultimele două servicii ale adversarei, cehoaica și-a adjudecat setul al doilea grație unui break la scorul de 4-4, iar setul decisiv a fost deosebit de spectaculos și a fost decis în urma a cinci break-uri: românca și-a pierdut serviciul de două ori, la scorul de 2-2 și 3-3, dar a izbutit să-și ia revanșa imediat, astfel că a egalat de fiecare dată. La scorul de 4-4, constănțeanca a izbutit un game alb, după care a reușit încă un break, deși a condus cu 30-0 și a fost egalată.

Halep a învins-o și anul trecut pe Safarova, la Nurnberg, cu scorul de 6-3, 0-6, 6-2. În primul duel dintre cele două sportive, la Toronto, în 2011, se impusese jucătoarea originară din Brno, cu scorul de 6-2, 6-4.

Românca participă pentru a patra oară la acest turneu, iar cea mai bună evoluție a reușit-o în 2012 când a ajuns până în turul al treilea și a fost eliminată de Maria Șarapova (scor 6-3, 6-4).

Alte două românce au fost eliminate în turul al treilea la Indian Wells: Monica Niculescu (locul 63 WTA) a fost învinsă de rusoaica Ekaterina Makarova (poziția 24 WTA), scor 7-5, 6-7(3), 3-6, iar Sorana Cîrstea (poziția 27 WTA) a pierdut meciul cu italianca Camila Giorgi (locul 79 în lume), scor 6-7(3), 3-6.

În acest an, Simona Halep a câștigat un turneu, la Doha, a ajuns în premieră în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam, la Australian Open, și a egalat cea mai bună clasare a unei românce în topul WTA, locul 7.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 17°C
IASI 12°C 13°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 11°C 10°C
CRAIOVA 19°C 18°C
BRASOV 13°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Martie 2019, 16:59
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-03-2019
Deschidere: 8047.89
Maxim: 8079.17
Mimim: 8039.47
Variatie: -0.05%
TLV
2.13
0.23%
FP
0.90
0.11%
SNG
31.80
1.92%
SFG
18.05
5.26%
SNN
9.75
0.1%
TBM
0.29
4.09%
EL
10.34
0.78%
DIGI
24.55
0.2%
BRD
12.96
0.62%
TEL
20.35
1.93%
ARHIVĂ ȘTIRI