Simona Halep și Sorana Cîrstea sunt în optimi la Australian Open. Cîrstea a trecut de o altă favorită, Anastasia Pavliucenkova, locul 11 mondial

Jucătoarele române de tenis Simona Halep și Sorana Cîrstea sunt în a doua săptămână la Australian Open, calificate în optimi de finală, după ce au trecut de muntenegreanca Danka Kovinic, respectiv de rusoaica Anastasia Pavliucenkova sâmbătă, la Melbourne.

22 Ianuarie 2022, 14:52 (actualizat 22 Ianuarie 2022, 16:44) Știrile TVR |
Sorana Cîrstea, Australian Open 2022
Sorana Cîrstea, Australian Open 2022
Sorana Cîrstea și Anastasia Pavliucenkova
Simona Halep, Australian Open 2022
Toni Iuruc și echipa Simonei Halep, Australian Open 2022

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului Australian Open, după o victorie superbă reuşită în faţa rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, cu 6-3, 2-6, 6-2, sâmbătă, la Melbourne, în runda a treia a competiţiei de Mare Şlem.

Cîrstea (31 ani, 38 WTA) şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa de la Melbourne, reuşită în 2017, potrivit Agerpres.

Sorana Cîrstea s-a impus în faţa finalistei de anul trecut de la Roland Garros după o oră şi 42 de minute.

Românca a început cu stângul, pierzându-şi serviciul în ghemul de debut, dar apoi a reuşit să ia trei la rând. Pavliucenkova a făcut un nou break, dar imediat Cîrstea a câştigat şi ea contra serviciului şi s-a desprins la 5-2, câştigând primul set cu 6-3.

Pavlicenkova a fost mai agresivă şi mai inspirată în actul secund, în care a condus cu 3-0, 4-1 şi 5-2, încheind cu 6-2.

(w500) Sorana Cî

Cîrstea a avut un debut bun în decisiv, cu break, pe care şi l-a consolidat şi ulterior a ajuns la 5-1, profitând de erorile comise de a zecea favorită a turneului. Pavliucenkova a mai luat un ghem, dar Cîrstea a închis conturile cu un ghem la zero.

Sorana a încheiat cu procentaje superioare la serviciu, greşind mai puţin ca Pavliucenkova (17-31 erori neprovocate), care a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 22-15.

Cîrstea are acum 4-3 în meciurile directe cu Pavliucenkova (30 ani, 11 WTA), rusoaica reuşind să câştige duelul anterior cu Cîrstea, în 2018, la Eastbourne (iarbă), cu 2-6, 7-5, 6-4, în primul tur.

Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 328.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta în premieră pe poloneza Iga Swiatek (20 ani, 9 WTA), care a dispus sâmbătă de rusoaica Daria Kasatkina, cu 6-2, 6-3.

La rândul ei, Simona Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 14, s-a calificat fără probleme în optimile de finală, după ce a învins-o pe muntenegreanca Danka Kovinic cu 6-2, 6-1, într-o oră și cinci minute.

Pentru Halep a fost a opta victorie consecutivă din acest an, după titlul obţinut la Melbourne Summer Set 1. Ea are 14 victorii în ultimele sale 15 meciuri jucate.

Începutul meciului cu Kovinic (27 ani, 98 WTA) a fost unul echilibrat, adversara reuşind să câştige primul ghem (singura dată când a fost în avantaj), însă fostul lider mondial s-a impus cu 6-2 în primul set, după patru ghemuri la rând, notează Agerpres. În actul secund, Halep nu a cedat decât un ghem.

Halep, finalistă la Australian Open în 2018, a servit excelent, reuşind 3 aşi şi procentaje foarte bune, net superioare adversarei. Simona a avut mai multe lovituri direct câştigătoare, 19-11, şi mai puţine erori neprovocate, 17-25.

(w500) Simona Hal

Halep şi Kovinic (27 ani, 98 WTA) au avut o singură confruntare, în 2016, în sferturile turneului WTA de la Bucureşti, câştigată cu 6-4, 6-2 de Simona, care îşi adjudeca ulterior titlul (6-0, 6-0 în finala cu Anastasija Sevastova).

Halep şi-a asigurat un cec de 328.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA.

Adversara Simonei Halep din optimi va fi franţuzoaica Alize Cornet (32 ani, 61 WTA), care a dispus sâmbătă de slovena Tamara Zidansek cu 4-6, 6-4, 6-2, după ce anterior o eliminase pe Garbine Muguruza, a treia favorită.

Cornet conduce în meciurile directe cu Halep cu scorul de 3-1, însă cele două nu s-au mai întâlnit în ultimii ani.  Singura victorie a româncei a avut loc în 2013, la Sofia, cu 6-4, 6-4. Cornet s-a impus în 2011, în primul tur la Monterrey, cu 7-5, 6-1, în 2014, la Dubai, a profitat de abandonul Simonei la scorul de 6-1, 1-1, iar în 2015 a câştigat la Madrid, în primul tur, cu 7-6 (6), 6-3.

(w500) Toni Iuruc

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 27°C 27°C
CLUJ 27°C 25°C
CONSTANTA 18°C 24°C
CRAIOVA 29°C 30°C
BRASOV 24°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI