Simona Halep: 2020 a fost unul dintre cei mai provocatori ani din viaţa noastră. Adevărații eroi ai acestui an sunt cadrele medicale

Simona Halep campioană la Roma 2020
Simona Halep campioană la Roma 2020
4 decembrie 2020, 21:21

”2020… Ce să spune despre el? A fost unul dintre cei mai provocatori ani din viaţa noastră. Când tenisul a fost suspendat, am făcut un pas înapoi şi am realizat cât de binecuvântată am fost că am putut să fac ca mijloc de existenţă sportul pe care îl iubesc”, a scris Halep pe reţeaua de socializare.

”Am fost mândră să revin şi să câştig două titluri, să am o serie de 17 meciuri câştigate la rând şi să închei în top 4 pentru al şaptelea an consecutiv. Vreau să mulţumesc echipei mele pentru munca grea depusă şi sacrificiile făcute în acest an. Nu am fost uşor, dar toţi am avut ceva de învăţat. Adevăraţii supereroi ai acestui an sunt lucrătorii din sănătate care luptă pentru noi în fiecare zi. Aştept cu nerăbdare să vă văd pe toţi în sezonul 2021”, mai scrie campioana.

Simona Halep a cucerit anul acesta trei titluri în circuitul WTA, la Dubai, Praga şi Roma, ajungând la un total de 22 de trofee, dintre care două de Grand Slam.

După încheierea sezonului, sportiva s-a infectat cu noul coronavirus și a avut o postare în care a mulțumit cadrelor medicale de la Spitalul Matei Balș.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite