Simona Halep: „Sunt șanse 50/50 pentru Roland Garros”. Ce diagnostic i-au pus medicii și ce arată RMN-ul
Halep poate rata „Roland Garros-ul” din cauza accidentării la glezna dreaptă în finala de la Roma unde a refuzat să abandoneze.
Simona Halep a anunțat azi pe contul său de Instagram că a sosit mai devreme la Paris pentru tratament la glezna dreaptă, afectată după ce a căzut în finala de la Roma pierdută contra Elinei Svitolina.
”Imaginea RMN arată că am un ligament rupt. Fac tot ce se poate pentru a fi gata la timp pentru Roland Garros. Doctorii spun că șansele sunt 50/50 la această oră, dar că am făcut progrese mari de duminică. Vă mulțumesc pentru susținerea din ultimele săptămâni. Rămânem optimiști. Cu drag, Simo” , a scris Simona pe pagina de Instagram, acolo unde a publicat şi un colaj foto făcut în cabinetul de fizioterapie din arena „Suzanne Lenglen” de la „Roland Garros”.
Simona a fost pe Chatrier, puțin după prânz, pentru o sesiune ușoară de antrenament cu Darren Cahill, potrivit treizecizero.ro.
„Nu sunt favorită.Sunt într-o formă bună, nici pe val nu pot să spun că sunt.mă simt bine, am încredere, simt jocul însă vom vedea ce va fi la Roland Garros”, spunea Simona în urmă cu câteva zile, la sosirea în țară de la Roma.