Simona Halep, calificată în turul al treilea la Montreal. Sorana Cîrstea, învinsă de Venus Williams

9 august 2018, 22:49

Meciul Simonei cu Pavliucenkova a început miercuri, dar a fost întrerupt din cauza ploii, la scorul de 4-3 pentru rusoaică.

A fost un meci maraton – a durat 3 ore şi 7 minute.

La 5-5 în prima manşă, românca a reuşit un break, dar nu a putut încheia setul şi rusoaica l-a trimis în tiebreak. Halep a început mai bine şi a condus cu 2-0, dar Pavliucenkova a răsturnat situaţia şi a avut 5-3. Halep nu a cedat, a revenit şi a irosit două mingi de set, a salvat o mingea de set la 7-8, a mai ratat una, încheind în cele din urmă cu 11-9.

Actul secund a fost unul foarte echilibrat, notează Agerpres. Cele două jucătoare au mers cap la cap cu serviciul până la 4-4, când rusoaica a reuşit să câştige contra serviciului şi s-a impus cu 6-4.

Pavliucenkova a părut că se desprinde în învingătoare în decisiv, în care a condus cu 2-0, 3-1, 4-2, după care Halep a reuşit să îşi recupereze break-ul şi a trecut în avantaj, 5-4. La 6-5 în favoarea sa şi 30-30, liderul mondial a salvat in extremis o minge şi a trimis cu boltă pe linia din spatele terenului, Pavliucenkova greşind reluarea. Halep a fructificat mingea de break.

Halep a avut 3 aşi, a comis 4 duble greşeli, a avut 24 de mingi direct câştigătoare şi a făcut 34 de erori neprovocate, în timp ce rusoaica a avut 6 aşi, 7 duble greşeli, 43 de winners şi a comis 65 de erori neforţate.

Simona Halep a obţinut a opta sa victorie în faţa Anastasiei Pavliucenkova în tot atâtea confruntări. Cea mai recentă a avut loc anul trecut, la Roma, în optimi, cu 6-1, 4-6, 6-0.

(w500) Statistica

Cîrstea (28 ani, 54 WTA) a fost întrecută de ”veterana” Venus Williams (38 ani, 14 WTA) cu 7-6 (4), 6-4, după o oră şi 30 de minute.

În primul set, Cîrstea a condus cu 2-0, 3-1, 4-2 şi 5-3, dar apoi Venus a luat trei ghemuri la rând şi setul a ajuns în tiebreak. Sorana a câştigat primul punct, dar au urmat trei ale americancei, care s-a desprins la 3-1, apoi la 5-2 şi a încheiat cu 7-4. În actul al doilea, Cîrstea a condus cu 1-0 şi 2-1, Williams a egalat de fiecare dată, apoi au urmat cinci break-uri la rând, Venus reuşind să încheie pe serviciul său (6-4).

Românca a avut 4 aşi, dar a făcut şi 6 duble greşeli, iar Venus a făcut 7 duble greşeli.

Venus a învins-o pe Sorana pentru a treia oară în 3 meciuri, ultima dată anul acesta la Indian Wells, în turul secund, cu 6-3, 6-4.

Sorana Cîrstea s-a ales cu 14.860 dolari şi cu 60 de puncte WTA, iar Halep şi-a asigurat un cec de 29.010 dolari şi 105 puncte WTA.

Venus are 3-1 în meciurile directe cu Halep. Singura victorie a reprezentantei noastre a fost în 2015, în optimi la Roma, cu 6-2, 6-1.

Halep va evolua tot joi (după ora oraşului Montreal) cu Venus Williams.

Turneul de la Montreal este dotat cu premii totale de 2,82 milioane dolari americani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite