Silvio Berlusconi: Nu pot şi nici nu vreau să ascund că sunt profund dezamăgit de comportamentul lui Vladimir Putin

Fostul premier italian Silvio Berlusconi s-a declarat sâmbătă "profund dezamăgit şi îndurerat de comportamentul lui Vladimir Putin", de care a fost apropiat, dar care şi-a asumat "o responsabilitate foarte serioasă în faţa lumii întregi" atacând Ucraina, informează AFP.

10 Aprilie 2022, 08:38 (actualizat 10 Aprilie 2022, 08:45) Știrile TVR |
Vladimir Putin și Silvio Berlusconi

"Nu pot şi nici nu vreau să ascund că sunt profund dezamăgit de comportamentul lui Vladimir Putin, care şi-a asumat o responsabilitate foarte serioasă în faţa lumii întregi", a afirmat el la Roma, în cadrul unei întâlniri publice a partidului său Forza Italia, care face parte din coaliţia largă ce sprijină guvernul condus de Mario Draghi.

"L-am cunoscut în urmă cu douăzeci de ani şi mi s-a părut întotdeauna un democrat şi un om al păcii", a continuat miliardarul în vârstă de 85 de ani, care a fost de trei ori şef de guvern între 1994 şi 2011.

Silvio Berlusconi s-a abţinut până acum să îl critice public pe preşedintele Rusiei.

În perioada în care a fost la putere, Silvio Berlusconi a întreţinut legături de prietenie personală cu preşedintele rus, mergând până la a-l invita în vacanţă în vila sa luxoasă din Sardinia.

"În faţa ororii masacrelor civililor din Bucea şi din alte localităţi, adevărate crime de război, Rusia nu îşi poate nega responsabilităţile", a mai acuzat fostul premier italian.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN RĂZBOI ÎN UCRAINA
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 7°C 9°C
IASI 5°C 4°C
CLUJ 3°C 3°C
CONSTANTA 5°C 7°C
CRAIOVA 7°C 9°C
BRASOV 1°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI