Silicon Valley Bank, a 16-a bancă din Statele Unite, a intrat în faliment. Este cel mai mare colaps de la criza din 2008. Unde de şoc în sistemul financiar american şi internaţional

Grupul financiar Sillicon Valley Bank a dat faliment, iar anunțul a zguduit bursele americane și europene. Este cea mai mare bancă în colaps de la criza din 2008. Miliarde de dolari care aparțin companiilor și investitorilor au rămas blocate.

11 Martie 2023, 12:49 (actualizat 11 Martie 2023, 21:24) Știrile TVR |

După ce Banca centrală a Statelor Unite a crescut dobânda de referință și a scumpit astfel creditele, mulți au început să-și retragă banii din depozite.

Pentru a putea onora plățile, Banca din Silicon Valley a vândut miercuri bonuri ale Trezoreriei Federale de 21 de miliarde de dolari. Operațiunile au scăpat de sub control, iar autoritățile financiare californiene i-au blocat activitatea și au suspendat comercialiarea acțiunilor la bursă.

S-a instalat panica.

Dean Nelson, preşedinte CATO.DIGITAL: "În această dimineaţă, am venit la bancă pentru a discuta cu fondatorii şi managementul ca să văd ce s-a întâmplat şi ce opţiuni există."

Criza băncii americane a trimis unde de șoc și în Europa. Temerile privind fragilitatile din sectorul bancar au făcut explozie.

James Athey, director de investiţii ABRDN: "Pieţele sunt foarte volatile, deoarece ne aflăm în acest mediu cu inflaţie ridicată şi politici rapide de întărire monetară. Chiar în ultimele zile, Rezervele Federale (Banca Centrală a SUA, n. red,) şi Jerome Powell (preşedintele Băncii Centrale) le-au dat motive întemeiate investitorilor să se teamă de o direcţie accelerată şi o posibilă politică a ratei înalte a dobânzii în următoarele luni. Această tendinţă a fost accelerată aseară de veştile din California că o bancă din Silicon Valley specializată în investiţii în start-up-uri este obligată să-şi mărească propriul capital pentru a-şi reface echilibrul. În ultimele 12-18 luni, am văzut asta în repetate rânduri - performanţa puternică de ieri se transformă în prăbuşirile de mâine. Desigur, există o corelaţie între bursele din SUA şi cele europene."

Sediul central și toate sucursalele băncii falimentare vor fi redeschise peste două zile, pentru ca toți deținătorii de depozite care sunt asigurați să aibă acces la fondurile proprii.

Din păcate, accesul este limitat: 89% din depozite nu erau asigurate la sfârșitul anului trecut. Autoritățile financiare se străduie în acest weekend să găsească o altă bancă dornică să fuzioneze cu SVB, pentru a se evita o criză mult mai mare.

 

(w500) Cele mai m

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 26°C 30°C
CLUJ 25°C 22°C
CONSTANTA 23°C 24°C
CRAIOVA 25°C 27°C
BRASOV 24°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI