SIDA, între boală și prejudecăți. În Republica Moldova sunt înregistrate peste 9000 de persoane cu HIV, însă numărul purtătorilor este mai mare

6 decembrie 2019, 18:04

Andrei trăieşte în Republica Moldova, este seropozitiv şi povestește ce presupune un asemenea diagnostic într-o societate încă marcată de prejudecăţi: „Numai fiindcă sunt seropozitv nu înseamnă că sunt diferit de ceilalţi oameni. Nu suntem altfel. Şi noi avem dreptul la o viaţă fericită. Şi dacă tu te afli în aceeaşi situaţie, nu te teme de tine însuţi, ci acceptă-te aşa cum eşti. Trăieşte-ţi viaţa, nu te împedica de un virus.”

A primit diagnosticul în urmă cu nouă ani.

Bărbatul în vârstă de 34 de ani munceşte, iese cu prietenii şi îşi iubeşte familia.

Cu ajutorul medicamentelor Andrei duce o viaţă normală. Obiectivul său este să-i ajute pe cei aflaţi în aceeaşi situaţie să-şi învingă teama.

La nivel mondial există aproximativ 37,9 milioane de persoane infectate cu HIV, între care 1,7 milioane sunt copii. 1 decembrie este ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA.

În Republica Moldova sunt înregistrate peste 9000 de persoane diagnosticate cu HIV. Conform experţilor, însă, numărul purtătorilor virusului imunodeficienței ar fi mult mai mare.

Mult mai mulți oameni ar trebui să-şi facă testul HIV. Organizaţii ca Iniţiativa Pozitivă vin în sprijinul celor afectaţi. Inclusiv cu campanii împotriva stigmatizării.

Însă numai cine știe că este bolnav poate fi tratat.

„Răspândirea virusului poate fi oprită, oamenii pot fi salvaţi. Important este ca fiecare să ştie dacă este infectat sau nu. Cine a fost depistat seropozitiv trebuie să ia regulat medicamente. Noi, toţi, ar trebui să ne revizuim atitudinea faţă de acești bolnavi fiindcă și ei sunt oameni.”

Andrei ştie că diagnosticul pe care şi el l-a primit nu înseamnă condamnarea la moarte. Dar numai cine face tratament se protejează pe sine însuşi şi îi protejează şi pe ceilalti.

Ultimul raport al Organizației Mondiale pentru sănătate are cifre alarmante în ce privește cazurile de HIV în Europa centrală și de est. În Rusia, numărul infecțiilor noi este alarmant. Cifrele oficiale arată că sunt 900 de mii de persoane infectate cu HIV, dar realitatea ar putea fi alta. Însuși liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, consideră epidemia „o ameninţare pentru securitatea naţională”. A comentat subiectul în direct la emisiunea Lumea Azi corespondentul nostru la Moscova, Liviu Iurea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite