Sicriul cu trupul lui Torok Zsolt, depus la Teatrul de Stat din Arad. Alpinistul va fi înmormântat marți

Sicriul cu trupul alpinistului Zsolt Torok, care a fost găsit mort în Munții Făgăraș, a fost depus în holul principal al Teatrului de Stat din Arad. Slujba de înmormântare va avea loc marți.

19 August 2019, 10:39 (actualizat 19 August 2019, 10:44) |
Sicriul cu trupul lui Torok Zsolt, depus la Teatrul de Stat din Arad

Primarul orașului Arad, Călin Bibarț, a declarat, luni dimineață, pentru Mediafax, că sicriul cu trupul neînsuflețit al alpinistului Zsolt Torok a fost depus în holul principal al Teatrului de Stat, aflat în centrul orașului.

Sicriul se află lângă pioletul pe care Zsolt Torok l-a folosit într-una dintre ascesiunile sale în premieră, precum și lângă o plachetă care arestă escaladarea Vârfului Nanga Parbat (8.126 m), din Munții Himalaya, pe care alpinistul le-a donat teatrului arădean.

„Sicriul se află în foaierul teatrului, într-un loc central, unde sunt o pioletă și o placă care simbolizează vârful muntelui Nanga Parbat. Noi, administrația arădeană, împreună cu familia, el are și titlul de excelență în sport, primit de la administrație în anul 2007, am decis să fie depus în foaierul teatrului și pentru că este acea pioletă și acea placă din timpul vieții, dar și pentru că este un loc central al orașului. Aseară a fost primul priveghi", a afirmat Călin Bibarț.

Duminică seara, un preot a oficiat o primă slujbă în holul Teatrului de Stat din Arad, la care au participat câteva sute de persoane, care se va repeta și luni seara, de la ora 19.00.

Potrivit primarului din Arad, în cursul zilei de luni, va fi adusă o cartă de onoare în holul central al teatrului, unde persoanele care doresc pot lăsa un ultim mesaj. De asemenea, luni va fi montat și un banner pe clădirea teatrului, în amintirea alpinistului Zsolt Torok.

„Încercăm cât putem să ne aducem respectul unui om care a fost un ambasador al Aradului și al României", a precizat Călin Bibarț.

Soția alpinistului a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că slujba de înmormântare va avea loc marți, de la ora 14.00, tot la Teatrul de Stat din Arad, urmată de înhumarea la cimitirul Eternitatea din oraș.

Alpinistul Zsolt Torok, a cărui dispariţie a fost anunţată sâmbătă dimineaţa la 112, a fost găsit mort în zona Vârfului Negoiu. Dispariţia a fost anunţată de soţia lui, după ce acesta plecase de câteva zile singur pe munte, într-o zonă fără semnal, iar un grup de alpinişti i-ar fi găsit sâmbătă lucrurile într-un refugiu de pe munte. Corpul alpinistului a fost coborât de salvamontişti pe jos de pe munte, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 2°C
IASI 3°C 2°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 5°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV 0°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI