Sibiul, Capitala Internaţională a Teatrului. Vor fi 540 de spectacole, ateliere de creaţie şi artişti din toată lumea

23 mai 2019, 17:53

Teatru, dans, ateliere de creație și artiști din toată lumea. Sunt elementele care vor transforma din nou Sibiul, timp de 10 zile, în Capitala Culturii, pentru toți iubitorii de artă.

“ Avem 540 de spectacole, jucăm în 75 de spații, avem artiști din 73 de țări şi așteptăm în jur de 70 de mii de spectatori pe zi, cifre care pun festivalul pe primul loc în lume”, spune directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac

Cea de-a 26 ediție a festivalul are ca tema „Arta de a dărui”.

Pentru a marca 70 de ani de relaţii diplomatice între China şi România, anul acesta, Ambasada Chinei în România şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu vor prezenta, în timpul festivalului, „Sezonul Chinezesc”

Unele dintre cele mai importante companii de dans vin din Israel, țară care este partener strategic al României pentru acest eveniment.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu va avea porţile deschise între 14 și 23 iunie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite