Crimă la Sibiu: O femeie care obținuse ordin de restricție împotriva fostului iubit a fost ucisă de acesta

14 februarie 2021, 19:20

Tragedia s-a petrecut în cursul nopții, într-un cartier cochet din Cisnădie, o localitate de lângă Sibiu.

Cei doi, victima și criminalul, locuiau pe același palier, în apartamente diferite. Avuseseră o relație, dar de curând s-au despărțit.

Pentru că se certau tot mai des, femeia a cerut instanței un ordin de protecție. Pe 3 decembrie, judecătorii au stabilit că bărbatul nu mai are voie să se apropie de femeie, de locuință și de locul ei de muncă, la o distanță mai mică de 10 metri.

Ordinul era emis pentru o perioadă de șase luni. Potrivit unor surse, bărbatul s-ar fi împăcat cu fosta iubită în urmă cu câteva zile, iar cei doi ar fi hotărât să petreacă o seară împreună.

Întâlnirea romantică ar fi fost însă presărată cu reproșuri, așa că până la ceartă nu a fost decât un pas. Iar la un moment dat, susține individul, femeia ar fi sărit la el un cu cuțit. În timpul confruntării, el a reușit să i-l ia și a rănit-o în zona gâtului. Speriat de ceea ce a comis, a încuiat ușa și a fugit, la Deva, la fratele său. Abia spre dimineață s-a predat și le-a spus polițiștilor ce a făcut. Aceștia și-au alertat colegii de la Sibiu, care au ajuns de urgență la locul crimei și au descoperit victima.

Tânăra era mama unui băiețel de 4 ani, rezultat dintr-o căsătorie anterioară. Chiar în seara fatidică, cu câteva ore înainte să moară, femeia l-a dus pe cel mic la bunici.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite