„Şi oamenii ăştia îmbătrânesc, şi oamenii aceştia se îmbolnăvesc, și oamenii ăștia au suferinţe”. Bucură-te de teatru și fă o faptă bună! Spectacole incluse în campania „Artiștii pentru artiști”

22 martie 2019, 21:29

„Moș Nichifor”, în regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul ACT din București, „Noii infractori” de Edna Mazia, în regia lui Ion Caramitru, la TNB, sau „Unchiul Vania” de Cehov, pus de Andrei Şerban la Teatrul Maghiar de Stat Cluj sunt doar câteva din cele peste 50 de spectacole jucate la teatre din toată țara sub semnul campaniei „Artiştii pentru artişti”.

Fiecare bilet cumpărat este un ajutor concret pentru actori.

Ion Caramitru, președintele UNITER: „Şi oamenii ăştia îmbătrânesc, şi oamenii aceştia se îmbolnăvesc, și oamenii ăștia au suferinţe şi cum, de-a lungul anilor, modul în care statul i-a ajutat sau i-a salariat a fost mai mult sau mai puţin penibil, cei mai mulţi dintre ei au ieşit la pensie cu sume foarte mici. În general, oamenii mai vârstă se îmbolnăvesc, dar şi unii tineri păţesc diferite accidente sau, eu știu, boli neașteptate. N-are cine să-i ajute. Cei de la care așteptăm însă un ajutor nemijlocit sunt spectatorii„.

Emilia Popescu și Marius Manole sunt ambasadorii de anul acesta ai Campaniei UNITER.

Marius Manole: „Meseria noastră presupune un consum foarte mare, o expunere foarte mare, dacă o faci aşa cum trebuie, înseamnă ca viaţa ta particulară să fie cumva lăsată undeva pe planul 2. (…) Se trezeşte că nu prea are nimic în jurul lui în afară de teatru. Să întoarcem binele făcut către el, să avem un fond din care să putem să-i ajutăm să nu fie singuri„.

Emilia Popescu, actriță: „Nu este neapărat vorba de a ajuta pe cei în vârstă, ci pe cei în dificultate. Sper ca spectatorii să meargă la teatru, să cumpere bilet. Cultura e cel mai sigur adăpost„.

Spectatorii pot alege în această perioadă reprezentaţiile din campanie consultând pagina uniter.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite