Sfârşit de sezon excepţional pentru Stefanos Tsitsipas! Grecul a câştigat Turneul Campionilor

Stefanos Tsitsipas este câştigătorul Turneului Campionilor 2019
Stefanos Tsitsipas este câştigătorul Turneului Campionilor 2019
18 noiembrie 2019, 13:13

Tsitsipas, cap de serie numărul şase, devine cel mai tânăr câştigător al trofeului, de la australianul Leyton Hewitt în 2001, grecul impunându-se anul trecut în ATP Next Gen, turneu care reuneşte cei mai buni jucători sub 21 de ani.

Stefanos Tsitsipas a arătat o maturitate surprinzătoare în finală şi de-a lungul turneului, la care a participat în premieră.

Finala a fost una foarte strânsă, Tsitsipas reuşind să se impună după două ore şi 35 de minute în faţa favoritului numărul cinci (26 ani).

Thiem, care a fost afectat de un virus în timpul săptămânii, a reuşit victorii contra elveţianului Roger Federer, sârbului Novak Djokovic şi germanului Alexander Zverev, deţinătorul trofeului, însă acestea i-au consumat rezervele de energie, fast confirmat şi de căderea din setul secund, în care grecul a avut o serie remarcabilă de patru ghemuri la rând (16-2 la puncte). În decisiv, Thiem a fost condus cu 3-1, dar a reuşit să revină şi să egaleze. Cei doi jucători au ajuns în tiebreak, Tsitsipas a condus cu 4-1, austriacul a revenit din nou şi a egalat, 4-4, dar apoi grecul a reuşit trei puncte la rând şi a câştigat.

Tsitsipas a reuşit cea mai frumoasă victorie a carierei, devenind al patrulea debutant care câştigă Turneul Campionilor, după Andy Murray (2016), Grigor Dimitrov (2017) şi Alexander Zverev (2018).

„Sunt extrem de bucuros pentru această performanţă şi pentru această luptă excepţională, în care am dat totul pe teren. Această finală a fost cu adevărat magnifică şi cred că astfel de meciuri fac ca sportul nostru să fie atât de mare. Din aşa ceva este făcut tenisul”, a declarat Tsitsipas după victorie.

La dublu, titlul a revenit perechii franceze Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, după 6-3, 6-4 în finala cu Raven Klaasen (Africa de Sud)/Michael Venus (Noua Zeelandă).

Herbert şi Mahut sunt prima pereche franceză care câştigă Turneul Campionilor la dublu după Michael Llodra/Fabrice Santoro în 2005, la Shanghai. Herbert şi Mahut au jucat finala anul trecut.

Învinsul Dominic Thiem a urcat pe locul 4 în clasamentul ATP

Tenismanul austriac Dominic Thiem, finalist în Turneul Campionilor, a urcat un loc faţă de săptămâna trecută şi se află pe 4 în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), dat publicităţii luni.

Thiem, care şi-a egalat cea mai bună clasare din carieră, a făcut rocada cu rusul Daniil Medvedev.

Stefanos Tsitsipas ocupă în continuare locul 6.

Podiumul la final de sezon este format din spaniolul Rafael Nadal, sârbul Novak Djokovic şi elveţianul Roger Federer.

Cel mai bun jucător român este Marius Copil, aflat în continuare pe 154, în timp ce juniorul Filip Jianu a reuşit să urce 14 locuri şi se află pe 432, cea mai bună clasare din carieră.

La dublu, Horia Tecău a mai urcat două poziţii după evoluţia de la Turneului Campionilor, fiind pe 19.

Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Rafael Nadal (Spania) 9.985 puncte
2 (2). Novak Djokovic (Serbia) 9.145
3 (3). Roger Federer (Elveţia) 6.590
4 (5). Dominic Thiem (Austria) 5.825
5 (4). Daniil Medvedev (Rusia) 5.705
6 (6). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 5.300
7 (7). Alexander Zverev (Germania) 3.345
8 (8). Matteo Berrettini (Italia) 2.870
9 (9). Roberto Bautista Agut (Spania) 2.540
10 (10). Gael Monfils (Franţa) 2.530
………………………………………………..
154 (154). Marius Copil 344
432 (446). Filip Cristian Jianu 78
544 (607). Alexandru Jecan 47
553 (551). Nicholas David Ionel 45
638 (643). Nicolae Frunză 33

Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Juan Sebastian Cabal (Columbia) 8.230 puncte
1 (1). Robert Farah (Columbia) 8.230
3 (3). Nicolas Mahut (Franţa) 7.180
4 (4). Horacio Zeballos (Argentina) 5.610
5 (14). Pierre-Hugues Herbert (Franţa) 5.290
6 (5). Lukasz Kubot (Polonia) 5.090
7 (6). Marcelo Melo (Brazilia) 4.910
8 (11). Raven Klaasen (Africa de Sud) 4.665
9 (7). Kevin Krawietz (Germania) 4.660
10 (18). Michael Venus (Noua Zeelandă) 4.530
………………………………………………………………
19 (21). Horia Tecău 3.650
153 (153). Florin Mergea 492
229 (229). Marius Copil 270
323 (323). Alexandru Jecan 151
351 (350). Victor Vlad Cornea 131

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă