Sfântul Toma de Aquino, omul care l-a iubit pe Dumnezeu atât de mult încât l-a studiat științific

Sfantul Toma de Aquino a fost de o eleganţă inegalabilă. Ce a încercat el, și în mare parte a reușit, e sortit eșecului.

Să împaci rațiunea umană cu logica divină au mai îndrăznit și alții. Dar cu argumente de care până și Socrate râdea.

Toma s-a născut înainte de Dante, într-o perioadă în care contestarea dogmelor era inacceptabilă.

Cum a putut el să pună în acord pe Aristotel și pe creștini e doar o chestiune de geniu.

A fost trimis de la cinci ani într-o mânăstire dominicană. Și și-a însușit filosofia și teologia în paralel.

A pus întrebări și când nu găsea răspuns, apela la rațiune. Știa bine lacunele filosofiei ontologice a lui Aristotel și s-a chinuit s-o adapteze la cerințele teologice ale vremurilor.

A făcut tot ce era omenește posibil să demonstreze că Dumnezeu ne-a dat gândirea, nu ca să demonstrăm că El nu există.

Toma vorbea despre suflet ca și cum ar fi fost un element din viitorul tabel al lui Mendeleev.

A murit tânăr, la 49 de ani, dar a lăsat în urma o opera care a fertilizat deopotriva știința și teologia.