TELEJURNAL REGIONAL

Sezon rău pentru cireșele de Comarna. Anii trecuți se încărcau direct de la poartă camioane întregi pentru export în Italia

Unele dintre cele mai căutate cireșe din țară sunt cele din comuna ieșeană Comarna. Sute de tone iau anual drumul fabricilor din Uniunea Europeană. Anul acesta însă, producția de cireșe este compromisă de ploile abundente din ultima perioadă. Cireșele au început să mucegăiască, să se umfle și să crape din cauza apei.

17 Iunie 2021, 12:17 |

În urmă cu 22 de ani, Mihai Niţucă a plantat pe 3 hectare de teren o livadă cu cireşi. El îşi aminteşte de verile în care vindea, direct de la poarta casei, câteva camioane de fructe care ajungeau în Italia.

Anul trecut, din cauza pandemiei, nu a reuşit să vândă fructele, iar acum nu le poate culege din cauza vremii capricioase.

Livezile cu cireşi din Comarna se întind pe aproximativ 500 de hectare. Până în urmă cu 2 ani, în această perioadă, localnicii reuşeau să obţină venituri frumoase din vânzarea fructelor.

Şi acum sunt doritori care ar cumpăra cireşele, însă, din cauza ploii, acestea au mucegăit în copaci.

În comuna Comarna, cultivatul cireşelor a fost dintotdeauna o tradiţie. În perioada comunismului, fructele erau renumite pentru calitatea lor şi erau trimise la export.

După 1989, livezile au fost revendicate, iar unii dintre pomi au îmbătrânit sau au fost distruşi.

Acum, localnicii care au plantat alte livezi pot fi număraţi pe degete.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN TELEJURNAL REGIONAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 15°C
IASI 12°C 14°C
CLUJ 11°C 7°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 14°C 12°C
BRASOV 13°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI