Serviciile britanice vor acces la mesajele de pe WhatsApp, după ce teroriştii au comunicat criptat înaintea atacului de la Londra

26 martie 2017, 21:13

Atentatul terorist de la Londra de miercuri a fost precedat de câteva mesaje transmise pe WhatsApp de atacator. Acestea sunt însă criptate, aşa cum sunt toate mesajele transmise prin acest serviciu, iar autorităţile nu au putut să le citească. Lucru care, în viziunea ministrului de Interne, trebuie să se schimbe.

Amber Rudd: „Este complet inacceptabil. Teoriştii nu ar trebui să aibă unde să se ascundă. Trebuie să facem în aşa fel încât organizaţii ca WhatsApp şi multe altele asemenea, nu oferă un spaţiu secret unde  teroriştii pot comunica. Trebuie să ne asigurăm că serviciile noastre de informaţii pot să acceseze mesajele criptate trimise pe WhatsApp.”

Ministrul a anunţat că săptămâna viitoare va avea întâlniri în acest sens cu reprezentanţii mai multor firme de IT. A subliniat însă că nu cere ca toate mesajele să poată fi citite, ci doar acele care au legătură cu investigaţii. Amber Rudd a recunoscut că ceea ce cere seamănă cu apelul pe care americanii l-au facut companiei Apple să-şi rescrie programele pentru a permite autorităţilor acces la dispozitivele IPhone.

Amber Rudd:  „O să-i cer lui Tim Cook să găsească alte modalităţi să ne ajute să accesăm programe ca WhatsApp pe dispozitive Apple.”

Ministrul brtianic a afirmat că ar putea extinde interdicţia de a urca la bordul avioanelor cu laptopuri, care se aplică acum doar călătorilor din 6 state musulmane.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă