Servicii noi, avansate, în farmacii. Pe lângă serviciile actuale, farmaciștii vor oferi și unele noi pentru care vor face cursuri speciale

Farmaciştii vor putea acorda mult mai multe servicii. De la administrarea unui vaccin antigripal și până la acordarea unor sfaturi pentru contracepţia de urgenţă sau renunţarea la fumat. Foarte important, vor putea chiar să gestioneze pacienţii cu diverse afecţiuni cronice, alături de medici. Totul, pe baza unor ghiduri şi în urma unor cursuri. O parte dintre serviciile ar putea fi gratuite, de la anul, cel mai probabil.

08 Noiembrie 2021, 19:21 (actualizat 08 Noiembrie 2021, 20:37) |

Pe lângă serviciile actuale, farmaciștii vor oferi și unele noi pentru care vor face cursuri speciale. Vor putea măsura tensiunea, glicemia şi colesterolul cu teste rapide dar vor avea dreptul să și evalueze medicaţia pacienţilor cu tensiune mare, diabet, afecțiuni pulmonare sau dislipidemie.

Bolnavii cu diverse afecţiuni cronice, care au prescrise cinci sau mai multe medicamente în acelaşi timp, vor putea cere sfatul farmacistului pentru a afla dacă nu cumva unele dintre pastile interacţionează şi le fac rău. Cu acordul pacientului, farmacistul îi va putea transmite medicului dacă ar trebui făcute unele schimbări în tratament, spre binele omului.

Oamenii vor putea să-şi facă la farmacie şi vaccinul împotriva gripei.

Sfaturi privind vaccinarea va putea oferi orice farmacist. Pe lista serviciilor noi se numără şi consilierea pentru contracepţia de urgenţă, pentru renunţarea la fumat sau o alimentaţie sănătoasă. Un ordin de ministru va aproba câte un ghid de bună practică pentru fiecare din noile servicii.

Tarifele pentru noile servicii vor fi stabilite pe baza ghidurilor emise de Ministerul Sănătății și, în cel mult trei luni, farmaciile autorizate le vor putea oferi clienților.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 9°C
IASI 1°C 5°C
CLUJ 0°C 3°C
CONSTANTA 5°C 5°C
CRAIOVA 6°C 9°C
BRASOV 0°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI