Serghei Lavrov: Nu cred că cineva întreg la cap poate vedea la Putin semne ale vreunei boli ori afecţiuni

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a dezminţit duminică seară că preşedintele Vladimir Putin este bolnav, dând asigurări că nu a prezentat niciun semn în acest sens, transmite AFP.

30 Mai 2022, 01:24 (actualizat 30 Mai 2022, 01:29) Știrile TVR |
Putin și Lavrov / FOTO: Shutterstock

Sănătatea preşedintelui Putin şi viaţa sa privată sunt subiecte tabu în Rusia, aproape niciodată discutate în public.

Dar, ca răspuns la o întrebare a postului de televiziune francez TF1, Serghei Lavrov a declarat într-un comunicat: "Nu cred că cineva întreg la cap poate vedea la această persoană (Putin) semne ale vreunei boli ori afecţiuni".

Şeful diplomaţiei de la Moscova a subliniat că Vladimir Putin, care împlineşte 70 de ani în octombrie, apare în public "zilnic".

"Îl puteţi vedea pe micul ecran, puteţi citi sau asculta discursurile lui", a adăugat el. "Îi las pe cei care răspândesc astfel de zvonuri să rezolve asta cu conştiinţa lor, în ciuda ocaziilor zilnice pe care le au de a verifica starea de fapt", a mai transmis Serghei Lavrov.

Putin, la putere de peste două decenii, a declanşat pe 24 februarie o ofensivă în Ucraina care a ucis mii de persoane, a provocat cea mai gravă criză a refugiaţilor din Europa de la Al Doilea Război Mondial şi a antrenat sancţiuni occidentale fără precedent la adresa Rusiei.

Sursa: Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 24°C
IASI 22°C 21°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 21°C 21°C
CRAIOVA 20°C 22°C
BRASOV 18°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI