Serena Williams, victorioasă la revenirea în competiţie după o pauză de un an

Serena Williams și Ons Jabeur
Serena Williams și Ons Jabeur
22 iunie 2022, 08:41

„O, Dumnezeule, este atât de amuzant să joci împreună cu Ons şi a fost super!”, a declarat americanca, în vârstă de 40 de ani, după victoria cu 2-6, 6-3, 13/11 obţinută alături de Jabeur în faţa cuplului compus din cehoaica Marie Bouzkova şi spaniola Sara Sorribes.

Cea mai mică dintre surorile Williams, aflată acum pe locul 1.204 mondial, care are în palmares 23 de titluri de Mare Şlem la simplu, şi-a anunţat revenirea în circuit pe reţelele de socializare, săptămâna trecută.

Participarea la proba de dublu de la Eastbourne ar trebui să-i permită campioanei din Statele Unite să-şi recapete puţin ritmul înainte de a se alinia la simplu, săptămâna viitoare la Wimbledon, unde a cucerit de şapte ori trofeul. Ea a primit anul acesta un wild card din partea organizatorilor competiţiei londoneze pe iarbă.

Pentru revenirea sa în circuit, Serena Williams a apelat la Ons Jabeur, care a urcat în premieră săptămâna aceasta pe locul 3 mondial la simplu, după succesul ei de la Berlin.

Este o asemenea onoare, nu mi-a venit să cred! Am fost puţin nervoasă în startul jocului alături de o asemenea legendă, dar ea m-a făcut să mă simt atât de bine pe teren, chiar şi atunci când am greşit„, a spus tunisianca după meci.

Serena Williams şi Ons Jabeur vor înfrunta în sferturile de finală ale probei de dublu de la Eastbourne perechea formată din japoneza japoneza Shuko Aoyama, locul 10 mondial la dublu, şi taiwaneza Ho-Ching Chan (locul 49).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite