Serele regale de la Bruxelles au fost deschise publicului

25 aprilie 2019, 10:51

Serele regale din Bruxelles sunt o îmbinare eleganță de metal și sticlă. Spectaculoasele forme rezultate din aceasta adăpostesc o impresionantă colecție de plante. Acest complex unic a fost comandat unui celebru arhitect belgian, Alphonse Balat, de către regele Leopold al II-lea, în 1874.

Clădirile sunt extraordinare, grădina este una excepțională, una dintre cele mai frumoase și mai mari din țară, la fel ca și colecția de flori și plante. De exemplu, cameliile și portocalii sunt reprezentate într-una dintre cele mai diverse colecții din Europa.

Michel Dekens, administratorul domeniului Casei Regale a Belgiei:  „Aici avem o vegetaţie mai degrabă subtropicală. Regele Leopold al II-lea era un mare colecţionar de plante. Aducea din toate părţile lumii. L-a însărcinat pe marele arhitect şi peisagist John Wills, de exemplu, cu aranjamentul grădinii cu roci şi plante din Grădina de Iarnă.

Tradiția deschiderii serelor pentru public are mai bine de o sută de ani. În restul anului, domeniul este folosit de familia regală pentru evenimente private, dar și pentru protocoale la nivel de șefi de state.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite