Serbia-Kosovo: Un nou eşec în discuţiile mediate de Bruxelles

Josep Borrell
Josep Borrell
27 octombrie 2023, 09:39

A fost pusă pe masă o propunere cu privire la înfiinţarea unei asociaţii de municipalităţi sârbe în nordul Kosovo, cerută de Belgrad. Partea kosovară cere înainte de orice discuţie recunoaşterea independenţei Kosovo de către Serbia.

„Din nefericire, părţile nu erau gata să ajungă la o înţelegere”, şi-a exprimat regretul Josep Borrell. „Condiţiile puse de fiecare parte erau inacceptabile pentru cealaltă”, a explicat el. „Suntem foarte preocupaţi de impasul din procesul de normalizare dintre Kosovo şi Serbia”, a mai comentat Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe.

Sârbii şi kosovarii se acuză reciproc de eşuarea discuţiilor.

„În pofida ofertei generoase a prim-ministrului Kurti, preşedintele sârb Vucic a refuzat să semneze un acord cu Kosovo”, au anunţat serviciile liderului kosovar.

„Sunt gata să semnez tot ce doriţi, exceptând prezenţa Kosovo la ONU şi problema independenţei Kosovo”, a declarat la rândul său Aleksandar Vucic.

După război, care s-a încheiat în 1999 cu bombardamente ale NATO, relaţiile dintre Pristina şi Belgrad trec dintr-o criză în alta.

Serbia refuză să recunoască independenţa proclamată unilateral în 2008 de către fosta sa provincie, a cărei populaţie de 1,8 milioane de locuitori, în marea ei majoritate de origine albaneză, include o comunitate sârbă de circa 120.000 de persoane, care locuieşte exclusiv în nordul Kosovo.

Bruxellesul, care mediază din 2011 dificilele negocieri între cele două părţi, a anunţat în martie că cele două tabere au acceptat un plan menit să normalizeze relaţiile, însă niciun progres nu a fost înregistrat de atunci.

După o vară relativ calmă, tensiunile au escaladat foarte mult la sfârşitul lui septembrie, când un poliţist kosovar a fost ucis de un comando format din sârbi din Kosovo.

Descoperirea unui arsenal de război a alimentat şi mai mult furia Pristinei, care acuză deschis Serbia să s-a aflat în spatele acestui atac. O anchetă este în curs.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite