Şerban Nicolae: Le-aș transmite celor care protestează să nu cadă pradă manipulării. Probabil Guvernul are deja banii pentru amenda CEDO

4 mai 2017, 09:31

Dacă Guvernul are și alte soluții pe care încă nu le-a prezentat este în regulă. Avem alternativa unei amenzi de peste 80 de milioane și a unui val de procese împotriva României la CEDO. Poate că este mai bine să dăm bani, din bani publici, decât să găsim soluții. Proiectul Guvernului așa cum a fost transmis are ca efect grațierea a vreo 1.200 de persoane,  față de 6.500 câți sunt în prezent în penitenciare, ceea ce generează acea aglomerare. Poate Guvernul are deja soluțiile pregătite, nu știu, nu le cunosc eu, nu le-au transmis la Parlament și există o variantă mai bună. Legea grațierii este încă departe de a fi aprobată, sunt încă dezbateri. Amendamentele care s-au propus nu sunt pentru corupț, se grațiază pedepsele infracțiunilor comise fără violență și care nu au un grad ridicat de risc, cu pedepse de 2, 3, 4, 5 ani, s.a, a declarat Șerban Nicolae.

Chiar și așa fiind nu ies din penitenciare, într-o primă fază, mai mult de 15oo de oameni, a subliniat senatorul.

Nu sunt numai eu cel care a propus, toată lumea vorbește despre mine, deși fostul președinte, Traian Băsescu, avea propuneri chiar mai largi, cu menționarea expresă: grațierera faptelor de corupție.

dacă aș putea să am un dialog cu cei din Piață care protestează: în primul rând aș încerca sa-i lămuresc despre ce este vorba, pentru că nu este vorba despre aministie, despre deyincriminarea faptelor de corupție, nu este vorba despre faptul că cei care au furat bani pleacă cu ei acasă. Guvernul a propus grațierea pedepselor de până la 5 ani, eu am propus grațierea pedepselor de până la 3 ani.

Dacă cei din Piață consideră ce este mai bine ca statul român să plătească din bani publici amenzi și să nu facă investiții, este în regulă așa, nu am un interes personal, o miză personală. Hai să plătim din bani publici amenzile la CEDO, grațierea nu costă!

Dacă ar fi vorba despre un dialog le-aș transmite celor care protestează să nu cadă pradă manipulării, a spus senatorul PSD.

Cu privire la poziția Guvernului care nu își asumă aceasta lege, Șerban Nicolae a declarat: că este un punct de vedere și probabil Guvernul are deja banii pregătiți pentru amenda de la CEDO. În afară de recursul compensatoriu propus pe vremea lui Florin Iordache, Guvernul nu a dat încă altă măsură alternativă.

Dacă până ajunge proiectul grațierii pe masa președintelui României,  Guvernul reușește să se încadreze în termenul de 6 luni să evite amenda de la CEDO sau reușește să facă rost de bani pentru a plăti amenda, însemnă că nu mai este nevoie de legea grațierii.

Întrebat de jurnaliști dacă nu intră în conflict cu poziția conducerii PSD, Șerban Nicolae a spus că nu este vorba de conflict ci de opinii. Nu înțeleg de ce vi se se pare că totul ar trebui să fie o chestie militărească pe bază de ordin, pe bază de comandă unică.

Nu cred că cine ar vrea să comită acte de corupție s-ar simți încurajat de o grațiere care privește acte trecute. Credeți că cine vrea să comită de acum încolo fapte de corupție e încurajat știind că nu mai poate fi încurajat de acte de clemență? Mi se pare ilogic.

Proteste după votul privind grațierea faptelor de corupție. „Domnilor parlamentari, nu se poate așa ceva!”. Răspunsul lui Șerban Nicolae

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite