Separatismul în Europa. Naționalismul, văzut eronat ca soluție la problemele sociale și economice

Europa de azi e doar aparent un continent unitar, care aspiră să devină o mare uniune federală.

Pe harta mişcărilor de independenţă din Europa, aşa cum a fost trasată de cercetătorii de la Mauldin Economics se află și Scoţia şi Irlanda, nimic nou acolo. La fel Belgia cu tensiunile dintre francofili şi neerlandezi – Valonia şi respectiv Flandra.

Trebuie subliniat că în această hartă sunt cuprinse regiuni în care pretenţiile pentru autodeterminare variază mult.

Dar vedem că şi marele bloc al stabilităţii europene, Germania are problemele ei – Bavaria este numai una dintre regiunile care vrea mai multă desprindere de Berlin.

Spania are probleme nu doar cu Catalonia, ci şi cu alte regiuni istorice – în Ţara Bascilor e linişte pentru că i s-a acordat foarte multă autonomie, mai ales financiară.

Vecinul de la nord, Franţa, alt pilon european, are propriile griji: Bretania are o identitate culturală puternică; nu unul – ci două dialecte, bretona şi gallo, care n-au legătură cu franceza.

Au partide politice naţionaliste şi chiar şi o formaţiune paramilitară ilegală.

Normandia învecinată, ţinutul unde au debarcat aliaţii în cel de-al doilea Război Mondial, de asemenea vrea o anumită regionalizare. Idilicele Occitania şi Provenţa, la fel. Savoia are o puternică susţinere populară pentru mai multă descentralizare.

Ca să nu mai vorbim de Italia – aproape toate regiunile nordului puternic economic au mişcări identitare.

Tirolul de Sud, vorbitor al unui dialect de germană apropiat cu cel al saşilor, îşi reclamă moştenirea germanică – şi vrea mai mult din banii pe care îi aduce din turismul în Alpi.

Veneţia, dominată de partide naţionaliste de peste zece ani, vrea re-crearea Regiunii Veneto. Ca să nu mai vorbim de Lombardia, unul din motoarele economice ale Italiei, cu metropola Milano.

În afara Uniunii Europene – o regiune de care se vorbeşte puţin, la graniţa Greciei cu Albania şi Macedonia este Epirul de Nord, unde trăieşte o importantă minoritate elenă discriminată.

Acordurile originare ale Uniunii Europene, 412 pagini. Tratatul de la Lisabona, din 2007, care le modernizează, în 283 de pagini. Tratatul de aderare la Uniunea Europeană pentru Spania şi Portugalia: 508 pagini. Al României – 397 de pagini.

Cetăţenii nu au cum să ştie toate drepturile şi obligaţiile care li se prevăd în aceste legi. Şi atunci, acestea sunt deturnate de politicieni – şi uneori simplificate până la absurd. Sunt stimulate sentimente naţionaliste pentru că e mai simplu, în timp ce unele probleme reale ale comunităţilor se bagă sub preş.