Sensul către Piteşti al autostrăzii A1, închis timp de o lună pentru reparații

Trafic restricționat pe Autostrada A1 București-Pitești
Trafic restricționat pe Autostrada A1 București-Pitești
4 mai 2022, 15:07

Lucrările necesare, incluzând activităţile premergătoare, sunt aprobate pentru perioada 2 mai – 3 iunie, autovehiculele care circulă spre Piteşti urmând să fie deviate pe sensul de mers către Bucureşti.

Într-o primă etapă va fi demontat parapetul metalic median, în zona kilometrilor 110+560m şi 115+910m, activitate ce implică restricţionarea circulaţiei, în intervalul orar 13,00-19,00, pe banda a doua a sensului de deplasare spre Piteşti, pe câte un segment cu lungimea de 160 de metri, cu semnalizare corespunzătoare.

„Astfel, în perioada desfăşurării lucrărilor, prin semnalizare şi marcaje rutiere, se va realiza transferul traficului rutier, începând cu kilometrul 110+560m, de la calea 1 (sensul de deplasare spre Piteşti) către calea 2 (sensul de deplasare spre Bucureşti), pentru a face posibile lucrările de reparaţie, traficul revenind pe calea 1 la kilometrul115+910m”, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii Biroului Poliţie Autostrăzi – Autostrada A1 desfăşoară acţiuni de informare a şoferilor, pentru evitarea unor evenimente rutiere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite