Senatul a votat Biroul permanent. Componența rămâne neschimbată față de sesiunea anterioară. Mario Oprea este noul secretar general al instituției

Senatul a votat componenţa Biroului permanent
Senatul a votat componenţa Biroului permanent
1 septembrie 2022, 12:32

Membrii Biroului permanent au fost aleşi, în afară de preşedintele Senatului (care se alege la începutul legislaturii sau când se schimbă majoritatea parlamentară), prin vot secret electronic.

Senatorii s-au exprimat în favoarea componenţei Biroului permanent anunţată de liderii de grup de la tribuna Senatului cu 107 de voturi „pentru”.

Grupul parlamentar al PSD are două funcţii de vicepreşedinte al Senatului – Robert Cazanciuc şi Paul Stănescu, un secretar – Ion Mocioalcă şi doi chestori – Cristina-Mariana Stocheci şi Marius Dunca.

PNL are doi vicepreşedinţi – Alina Gorghiu şi Virgil Guran, un secretar – Eugen Pârvulescu.

Grupului USR PLUS îi revine o funcţie de secretar al Senatului – Narcis Mircescu şi una de chestor – Sergiu Vlad.

Din partea UDMR, Laszlo Attila ocupă una dintre cele patru funcţii de chestor al Senatului.

AUR este reprezentată în Biroul permanent prin secretarul Sorin Lavric.

În conformitate cu prevederile art. 27 din Regulamentul Senatului, repartizarea funcţiilor în Biroul permanent se stabileşte la începutul fiecărei sesiuni ordinare, prin negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare, respectând ponderea numărului de senatori ai fiecărui grup faţă de numărul total de senatori.

De asemenea, grupurile parlamentare au în actuala sesiune aceiaşi lideri de grup: Grupul PSD – Radu Oprea, grupul PNL – Daniel Fenechiu, grupul USR PLUS, Radu Mihai Mihail, grupul AUR – Claudiu Târziu, iar grupul senatorial al UDMR – Lorand Turos.

 

Senatul l-a desemnat joi pe Mario Oprea în funcţia de secretar general al Camerei superioare a Parlamentului, după ce postul a fost vacantat în urma demisiei lui Tiberiu Horaţiu Gorun.

Tot joi, au fost aprobaţi cei doi secretari generali adjuncţi, după demisia lui Mario Oprea şi Ciprian Bucur, care au deţinut aceste funcţii până pe data de 1 septembrie.

Noii secretari generali adjuncţi ai Senatului sunt Corina Bote şi Mihaela Cătălina Bădoiu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite