Angel Tîlvăr a depus luni seară jurământul de învestitură în funcția de ministru al Apărării Naționale. Etapele numirii s-au succedat în doar câteva ore

Social-democraţii s-au reunit luni în şedința Consiliului Politic Național și au decis că senatorul Angel Tîlvăr este cel mai potrivit pentru Ministerul Apărării, după demisia lui Vasile Dîncu. La scurt timp de la anunțul PSD, premierul Nicolae Ciucă a transmis președintelui Klaus Iohannis propunerea de preluare a mandatului de ministru al Apărării Naționale de către Angel Tîlvăr. Șeful statului a semnat luni seară decretul de numire în funcție. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial cu puțin timp înainte de ceremonia de depunere a jurământului, de la Palatul Cotroceni.

31 Octombrie 2022, 13:51 (actualizat 31 Octombrie 2022, 21:12) Știrile TVR |
Ceremonie la Cotroceni
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

Premierul Nicolae Ciucă i-a urat "bun venit" în Guvern noului ministru al Apărării.

"Experiența domniei sale ca președinte al delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO și cea de reprezentant în forul legislativ pentru mai multe mandate sunt argumente solide pentru preluarea portofoliului apărării", a subliniat șeful Executivului, într-o postare pe Facebook.

"În această perioadă complicată, marcată de ameninţările şi provocările de securitate din regiunea Mării Negre, România rămâne ferm angajată în îndeplinirea tuturor obligaţiilor care îi revin, ca un contribuitor responsabil şi activ la promovarea securităţii şi stabilităţii euroatlantice", a ținut să precizeze Nicolae Ciucă, la scurt timp după ceremonia de la Palatul Cotroceni.

Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc la ora 20.30.

Angel Tîlvăr a subliniat după ședința Consiliului Politic al PSD că va discuta cu fostul ministru Vasile Dîncu "vizavi de lucrurile pe care urmează să le fac sau lucrurile care s-au petrecut bine în Ministerul Apărării Naționale".

"În momentul în care purtăm această discuție, la estul României există o situație de securitate cauzată de invazia unui stat suveran de către Rusia lui Putin, invazie neprovocată și nejustificată - pe de o parte, deci aceasta este principala preocupare pe care o avem la acest moment, din dorința de a păstra cetățenii acestei țări într-o atmosferă de calm, de normalitate, pentru a-și putea desfășura activitatea în mod pașnic, corect și normal", a subliniat Tîlvăr, răspunzând întrebărilor adresate de jurnaliști.

"Pe de altă parte, aș vrea să nu uităm că, în momentul în care discutăm acum, există români, militari români care fie sunt sub egida NATO, fie sub egida UE, fie sub egida ONU, fie în format de coaliție își desfășoară activitatea menită să păstreze pacea în diferite zone ale lumii. Și ei sunt la fel de importanți pentru noi" a adăugat cel propus pentru portofoliul Apărării.

"Totodată, vorbim foarte mult de faptul că vom aloca 2,5% din PIB pentru Apărare. Pe lângă 2,5% din PIB pentru apărare, însemnând dotare, înzestrare șamd, vreau să nu uităm că sunt la fel de importanți pentru noi oamenii implicați în ceea ce numim arhitectura de apărare, motiv pentru care, din punct de vedere normativ, vom colabora cu Parlamentul și vom propune acele norme care să ușureze condițiile de viață și de muncă pentru cei cărora le datorăm foarte mult", a mai subliniat Angel Tîlvăr.

La scurt timp de la anunțul PSD, premierul Nicolae Ciucă a transmis președintelui Klaus Iohannis propunerea de preluare a mandatului de ministru al Apărării Naționale de către Angel Tîlvăr.

ACTUALIZARE Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat că nominalizarea este Angel Tîlvăr. Conferință de presă comună.

ACTUALIZARE Consiliul Politic Național  al PSD l-a votat în unimitate pe Angel Tîlvăr, actualul președinte al delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO și vicepreședinte al Comisiei de Afaceri Europene din Senat, ca persoana nominalizată să preia Ministerul Apărării, potrivit unor surse TVR Info.

ACTUALIZARE PSD va stabili, luni, la reuniunea Consiliului Politic Naţional, propunerea partidului pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale, a anunţat liderul social-democrat Marcel Ciolacu.

ACTUALIZARE INFO PLUS Social-democrații au renunțat la ideea de renegociere a protocolului de colaborare cu ceilalți parteneri de coaliție pentru un eventual schimb de ministere în care ar fi fost implicat și acest portofoliu de la Apărare, a transmis Marius Vulpe, pentru TVR Info.

Drept urmare, după o ședință la Vila Lac și una neoficială care a avut loc în acest weekend, la care au participat Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, adică liderii PSD și PNL, astăzi, în acest Consiliu Național al PSD, cel mai probabil se va veni cu o propunere ce va fi validată de acest for.

Potrivit surselor noastre, propunerea ar fi Angel Tîlvăr, actualul președinte al delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO. Acest senator este considerat ca având o experiență în domenul apărării și securității naționale și considerat a fi cea mai potrivită persoană pentru a și comunica cu președintele Klaus Iohannis.

Au mai fost vehiculați și alți social-democrați - Mihai Fifor sau Titus Corlățean -  dar, potrivit surselor TVR Info, Angel Tîlvăr are cele mai mari șanse să fie propus de către Marcel Ciolacu și validat în forul de conducere extins al PSD.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 13°C
IASI 3°C 12°C
CLUJ 3°C 11°C
CONSTANTA 7°C 10°C
CRAIOVA 9°C 12°C
BRASOV -1°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI