Senatorii au adoptat mai multe amendamente la legea care stabilește alocațiile pentru copii

Alocațiile copiilor cresc de anul viitor
Alocațiile copiilor cresc de anul viitor
9 februarie 2022, 15:02

ProiectuI de act normativ are ca obiect extinderea categoriilor de beneficiari ai alocaţiei de stat pentru copii prin includerea tinerilor cu dizabilităţi care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează o formă de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, precum şi stabilirea unui nou cuantum al alocaţiei de stat pentru copii şi acordarea din oficiu a unei indemnizaţii compensatorii pentru persoanele cu handicap.

Un alt amendament admis la proiectul privind aprobarea OUG nr. 126/2021 pentru modificarea Legii nr. 61/1993 prevede acordarea alocaţiei de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani în cuantum de 243 de lei şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional.

Totodată, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu dizabilităţi, conform proiectului de act normativ.

În cadrul Comisiei pentru familie a mai fost adoptat un amendament însuşit de plenul Senatului, potrivit căruia în tot cuprinsul OUG termenul „handicap” se înlocuieşte cu cel de „dizabilitate”.

Proiectul privind aprobarea OUG nr. 126/2021 pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru acordarea unei indemnizaţii compensatorii pentru persoanele cu handicap face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite