Senatoarea Diana Șoșoacă a fost exclusă din partidul AUR. Copreședintele AUR: Am dat-o afară din motive de indisciplină și pentru că s-a umplut paharul. Nu știe să se poarte!

Decizia a fost luată de conducerea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), pentru indisciplină, potrivit copreședintelui Claudiu Târziu."S-a umplut paharul! Ajunsese Șoșoacă sinonimă cu AUR. Nu mai exista altcineva demn de a fi în atenția presei decât Diana Șoșoacă, pentru că ea furniza subiecte de scandal. Presei îi convenea, dar nouă ne dăuna" - a spus liderul AUR.

10 Februarie 2021, 19:19 (actualizat 10 Februarie 2021, 22:06) |
Diana Sosoaca, exclusa din AUR
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Dianei Șoșoacă i se impută faptul că nu a respectat statutul partidului şi nici pe cel de demnitar al statului român.

Copreședintele AUR, Claudiu Târziu: "Am dat-o afară din motive de indisciplină și de nerespectare a codului de conduită parlamentară. Pe direct, pentru că nu știe să se poarte. Și pentru că s-a umplut paharul. Avem prețuire pentru anumite calități ale ei, am prevenit-o la derapaje, am primit promisiuni că nu se vor mai repeta, dar ea a continuat, și în dauna relațiilor de partid, inclusiv în interiorul partidului".

Potrivit liderului AUR, "Diana Șoșoacă n-a înțeles că una e să fii protestatar civic și alta e să fii senator, unde trebuie sa respecți niște norme și să te adaptezi unui cod de conduită, trebuie să fii politicos, să ai o minimă conduită".

Ultima întâmplare care a supărat conducerea partidului a fost miercuri dimineață, la declarațiile din Senat. "Se epuizase timpul alocat nouă, cu toate acestea, conducerea Senatului i-a dat ocazia să vorbească. Avea două minute, a vorbit șase. A fost rugată să înceteze, a intrat în conflict cu președinta Senatului. I-a tăiat microfonul, s-a supărat. Atunci, Sorin Lavric, membru al Președinției AUR, i-a cerut să înceteze cu mascarada și să meargă la locul ei. S-a luat și de el, iar discuțiile în contradictoriu au continuat la mine în birou, am încercat să mediez, dar nu aveai cu cine".

Decizia de excludere a Dianei Șoșoacă s-a luat în Biroul Național de Conducere al AUR, cu unanimitate de voturi. Cu aceeași ocazie a fost exclus din AUR și Mihai Lasca, tot pentru indisciplină de partid și inadecvare la codul de conduită parlamentară.

Cei doi pot contesta decizia la Juriul de arbitraj și disciplină al partidului.

Deputatul AUR Dan Tănasă a confirmat că excluderea colegei lor vine la "capătul unui lung șir de întâmplări în care a transmis că nu e dispusă să respecte cadrul statutar al partidului".

Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat pe listele AUR în Parlament ca urmare a unei înțelegeri între Alianță și Partidul Neamului Românesc. Ea a fost cea mai vocală în cadrul campaniei anticovid și a contestat frecvent măsurile impuse de autorități.

Diana Șoșoacă a refuzat să ne răspundă la telefon, pentru a ne oferi o reacție față de ce s-a întâmplat. Ea a declarat la un post de televiziune că a deranjat AUR cu pozițiile ei și că totul a pornit de la Sorin Lavric, care i-a tăiat microfonul la ultima ei declarație politică din Parlament, când i-a atacat pe cei de la USR, pe care i-a făcut "criminali". Ea a spus că a fost întreruptă în Parlament tocmai când prezenta niște "efecte adverse ale vaccinului Pfizer" și că "a mai fost o problemă când am oprit mafia adopțiilor".

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 10°C
IASI 1°C 7°C
CLUJ 0°C 1°C
CONSTANTA 2°C 7°C
CRAIOVA 4°C 8°C
BRASOV -1°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI