Florian Bodog, audiat în Comisia juridică, ca urmare a solicitării DNA. ”Nu mă voi sustrage cercetării”. Iulia Scântei: Plenul va decide. În comisie nu a fost întrunit numărul necesar de voturi

Senatorul Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, audiat luni în Comisia juridică, ca urmare a solicitării DNA adresate Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale împotriva sa, susţine că "nu se va sustrage cercetării".

19 Aprilie 2021, 08:09 (actualizat 19 Aprilie 2021, 15:09) |
Pacienții din România nu beneficiază de aceleași scheme terapeutice ca țările din UE mai dezvoltate

ACTUALIZARE Votul în Comisia juridică a fost secret. S-au exprimat şase voturi "pentru", unul "împotrivă" şi şase abţineri.

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, a declarat, luni, că plenul va decide în cazul solicitării DNA adresate Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, menţionând că raportul comisiei nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea unei propuneri de aprobare sau respingere a cererii procurorilor, informează Agerpres.

_____________________

 

"Indiferent de decizia pe care Comisia juridică o va lua, nu mă voi sustrage cercetării. (...) Nu am absolut nimic de ascuns şi nu am absolut niciun lucru care să nu poată fi spus public", a declarat Bodog, după audiere.

Comisia juridică urmează să dea raportul în acest caz.

"Biroul permanent va aproba raportul Comisiei juridice şi va stabili, în cinci zile, exercitarea votului de către plenul Senatului asupra propunerii pe care o vom înainta în baza raportului", afirma, săptămâna trecută, senatorul PNL Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice.

Procurorii DNA solicită Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI