Semnificația zilei. Sfântul Francisc de Assisi, susținătorul săracilor
La moarte a cerut să fie îngropat într-un sac și ulterior a zis că vrea să fie pus în mormânt absolut gol, tocmai el care avusese o afacere cu îmbrăcăminte scumpă și bijuterii.
Primul sentiment când te gândești la Sfântul Francisc de Assisi e că trebuie să fi fost extrem de carismatic de vreme ce însuși sultanul Al Malik al Egiptului l-a primit și i-a ascultat propovăduirea creștină fără să se enerveze. Cam știm cu toții ce soartă aveau misionarii creștini. Sultanul însă l-a privit cu atenție, n-a înțeles o boabă din ce-i spunea Francisc, însă i-au plăcut pasiunea și iubirea cu care tânărul vorbea despre credința lui.
Francisc s-a născut dintr-un tată negustor, extrem de bogat. A avut o copilărie fericită. Nu i-a lipsit nimic. Poate doar tatăl care era mai mereu plecat, ocupat cu comerțul de stofe și bijuterii. Nici la nașterea pruncului n-a fost de față, iar mama l-a numit pe copil Giovanni. La sosire, tatăl, Pietro Bernadone, s-a bucurat foarte tare, mai puțin de numele copilului, pe care l-a schimbat pe loc în Francisc.
Francisc a devenit un băiat de bani gata. O ținea numai în petreceri cu prietenii. Din cauza exceselor se îmbolnăvește grav și ajunge în pragul morții. Aici intervine Hristos care, spune Francisc, i-a vorbit într-o biserică întrebându-l: Pe cine e mai bine să slujești, pe Rege, sau pe slujitorii Regelui? Francisc a priceput aluzia și intrat în slujba celor năpăstuiți de soartă, a loviților de boală (este celebră scena în care sărută rănile unui lepros), a săracilor și a asupriților. I-a iubit cu iubirea frățească pe care Isus le-o recomandase apostolilor.
Când a murit, a fost bătaie între cetăți pe oasele lui. A câștigat, așa cum era firesc, Assisi, locul în care venise pe lume. Era atât de iubit, încât l-au proclamat sfânt la doar doi ani de la moarte.