Semnificația zilei. Jean Pierre Luminet, specialistul în întuneric

3 iunie 2019, 08:27

Jean Pierre Luminet e specialist în găuri negre. Niște formațiuni stranii care locuiesc în universul nostru infinit și au un fel de rol de doctori. Mestecă resturi. Aspiră stele moarte și materie nefolositoare. Forța lor de atracție gravitațională e atât de mare încât pot ingurgita și digera orice.

Dacă pe Soarele nostru ar pune ochii o gaură neagră, acesta ar fi absorbit așa cum înghițim noi un strop de apă. Și totusi Soarele are o masă aproximată la 2 ori 10 la puterea 30 de kilograme. Mai pe înțeles, deși e greu să ne închipuim, e de 333 de mii de ori mai greu decât pământul.

N-are rost să ne mai închipuim cu ce viteză s-ar duce pământul nostru pe gâtlejul unei găuri negre.

Când lucrezi cu infinitul ca punct de referință, totul devine difuz și aproximativ. Jean Pierre s-a dedicat studiului infinitului și a câștigat și niște premii. Nu încă Nobelul, dar mai are timp. La câte filme horror cu găuri negre a văzut!

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite