Semifinaliștii Selecției Naționale Eurovision România. 45 de piese s-au calificat în prima fază a semifinalei

23 decembrie 2021, 15:01

Compozitori și interpreți din 16 țări concurează în semifinala Eurovision România. Pe scena Selecției Naționale vor urca artiști care au mai reprezentat țara noastra la competiție sau care au participat la Selecția Națională, dar și cântăreți străini din Bulgaria, Germania sau Croația.

Melodiile semifinaliste au fost alese de juriul de specialiști, care a ascultat cu mare atenție fiecare piesă înscrisă în competiție.

Alexandra Ungureanu, membru al juriului Eurovision România: Așa cum mă așteptam, au fost câteva de inspirație folclorică, ceea ce mi se pare o idee bună pentru că , până la urmă rămâne un filon de exploatat. într-o competie în care țările se prezintă cu ce au mai bun. M-am bucurat să ascult și niște producții foarte noi, foarte fresh.

Cristi Faur, membru al juriului Eurovision România: S-au ales primele 45 de cântece potrivite pentru Selecția Națională și mă bucur că am fost pe aceiași lungime de undă cu colegii din juriu. Am fost destul de omogeni în note. Și cântecele au fost frumoase.

Semifinala Eurovision România se va desfășura în doua etape. Pentru început, melodiile vor fi înregistrate în regim de live, în studiourile TVR, în luna ianuarie

Iuliana Marciuc, manager de proiect Eurovision România: Aceste piese vor fi urcate pe platforma de youtube a Televiziunii în așa fel încât vor putea fi jurizate. 15 piese vor fi alese de juriul de specialitate prin vizionarea acestor piese, întocmai că la finala internațională și 5 piese vor fi alese de public prin votul pe Facebook.

Semifinala se va încheia pe 12 februarie, cu un show transmis în direct de Televiziunea Româna, în urma căruia juriul va alege doar 10 piese pentru marea finală.

Iar pe 5 martie vom afla reprezentantul României la Eurovision 2022. Etapa Internațională se va desfășura în luna mai la Torino.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite