Şeful OMS şi coordonatorul ONU pentru ajutor de urgenţă au ajuns în oraşul sirian Alep. 35 de tone de echipament medical vital au fost donate

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus
11 februarie 2023, 14:25

Oraşul Alep, în nord-vestul Siriei, este controlat de guvernul preşedintelui Bashar al-Assad.

Avionul, l-a bordul căruia s-a aflat directorul OMS, a transportat circa 35 de tone de echipament medical vital, iar un al doilea avion va sosi peste două zile, a informat agenţia de presă siriană Sana.

Circa cinci milioane de persoane au fost afectate de cutremure în Siria, a declarat sâmbătă Iman Shankiti, reprezentanta OMS în Siria.

În Alep, peste 200.000 de persoane au rămas fără adăpost, a precizat Agerpres.

Cel puţin 3.553 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma seismelor în Siria, atât în zonele controlate de guvern, cât şi în cele controlate de rebeli.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite