Şeful de cabinet de la Casa Albă, Mark Meadows, infectat cu noul coronavirus

Mark Meadows
Mark Meadows
7 noiembrie 2020, 10:23

Nu se știe încă nici când a fost testat iniţial cu rezultat pozitiv Mark Meadows, șeful de cabinet de la Casa Albă, şi nici dacă manifestă simptome specifice, relatează BBC.

Oficialul nu a oferit informaţii suplimentare. Acesta ar fi călătorit, însă, alături de actualul preşedinte Donald Trump în ultimele zile ale campaniei electorale şi a fost văzut în mijlocul unui grup de susţinători republicani, la Casa Albă.

La finalul lunii octombrie, Meadows a declarat într-un interviu acordat CNN că SUA „nu va controla pandemia”, adăugând că virusul SAR-CoV-2 ar putea fi învins doar prin vaccinare şi mijloace terapeutice.

Donald Trump, soţia sa, Melania, şi fiul Barron au contractat coronavirusul la începutul lunii octombrie, recuperându-se în scurt timp, potrivit medicilor oficiali. Studiile arată că reinfectarea e puţin probabilă în primele luni după vindecare, dar există situaţii variate şi cazuri răspândite pe întregul Glob.

Vineri, Statele Unite ale Americii au stabilit un al treilea record zilnic consecutiv în ceea ce priveşte cazurile noi de coronavirus, cu peste 127.000 de infecţii la nivel naţional.

Pandemia de Covid-19 a reprezentat un obstacol major în perioada premergătoare alegerilor electorale din SUA, contribuind la creşterea popularităţii votului prin corespondenţă şi a votului anticipat, în general. Acesta e şi unul dintre motivele pentru care numărătoarea merge greu în mai multe state cheie precum Pennsylvania, Arizona, Georgia sau Nevada.

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite