Şefa DNA, despre controalele în instituţie. Kovesi: Au fost peste 130 de controale făcute la DNA

25 septembrie 2017, 11:55

„Au fost peste 130 de controale. S-a spus că DNA n-a fost controlat. Este fals„, a precizat Laura Codruța Kovesi.

“Potrivit legii şi a regulamentului de efectuare a inspecţiilor, poţi să exprimi un punct de vedere verbal sau scris. Am avut o discuţie cu Inspecţia Judiciară, am exprimat un punct de vedere verbal şi am solicitat să îmi dea un termen, pentru că am dorit să trimit şi un punct de vedere scris. Şi am trimis şi un punct de vedere scris de 53 de pagini”, a mai spus şefa DNA.

CITEŞTE ŞI CSM: Inspecția Judiciară – sesizată privind posibilele presiuni ale șefei DNA, dar și în legătură cu înregistrările apărute în presă

Moise Guran: Există o înregistrare cu o discuţie dintre doamna procuror Focică, de la Inspecţia Judiciară şi adjunctul Inspecţiei Judiciare, din care se poate trage concluzia că aţi făcut presiuni asupra acestei doamne inspectoare.

Laura Codruţa Kovesi: În primul rând, nu ştiu cât de autentică este acea discuţie, nu ştiu cine sunt protagoniştii (…). Am citit şi eu redarea acelei discuţii, nu apare nicăieri numele Kovesi. Nu se spune Kovesi a făcut, Kovesi nu a făcut. Este o discuţie între presupuşi doi inspectori. Tot din spaţiul public am aflat că această discuţie ar fi fost undeva în luna iulie, însă sunt convinsă, sau cel puţin aşa cred, că şeful Inspecţiei Judiciare, în momentul când un inspector îi spune că cineva a făcut presiuni, a doua zi era obligată să dispună un control cu privire la acea situaţie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă