Şedinţă de Guvern. Pe agendă- suplimentarea finanţării Programului-pilot de suport alimentar în 150 de unităţi de învăţământ

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, alocarea a 66.812.000 lei din Fondul de rezervă pentru finanţarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, în semestrul al II-lea al anului şcolar 2021-2022, precum şi costul standard per antepreşcolar/ preşcolar/ elev pentru 2022.

10 Februarie 2022, 08:08 (actualizat 10 Februarie 2022, 15:30) Știrile TVR |
Ședință de guvern / FOTO: Autor: RADU TUTA / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO, foto.agerpres.ro

De asemenea, Executivul mai are pe ordinea de zi scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru organizarea activităţii de vaccinare a populaţiei împotriva COVID-19, pentru organizarea triajului epidemiologic al pacienţilor, precum şi decontaminarea personalului medico-sanitar şi auxiliar din unităţile spitaliceşti din mai multe judeţe şi din Bucureşti.

Este vorba de construcţii uşoare din elemente modulate, dotate cu aerotermă, paturi, saltele, pături, alte produse în valoare de de 808.747,80 lei, inclusiv TVA, care vor fi distribuite în judeţele Argeş, Bistriţa- Năsăud, Brăila, Cluj, Galaţi, Hunedoara, Mureş, Olt, Suceava,Teleorman, Timiş şi Municipiul Bucureşti.

Executivul mai are pe ordinea de zi un proiect de lege privind protecţia avertizorilor în interes public, care constituie cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă, în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat.

Alte proiect de lege aflate pe agenda Executivului se referă la modificarea şi completarea Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a altor acte normative, precum şi la ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, semnat la Bucureşti, la 23 noiembrie 2021.

Guvernul mai intenţionează să adopte un proiect de modificare a HG nr.1693/2004 privind modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice comunitare de paşapoarte. Proiectul prevede posibilitatea redimensionării numărului de posturi existent în serviciile publice comunitare de paşapoarte şi/sau a punctelor de lucru, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, la propunerea Direcţiei Generale de Paşapoarte, în baza analizelor efectuate cu privire la volumul activităţilor înregistrate în ultimii 3 ani, pentru buna funcţionare a acestor servicii, în scopul prestării unui serviciu public de calitate, cu asigurarea prevalenţei principiilor eficienţei şi eficacităţii.

Pe agenda Executivului se mai află şi proiectele de HG referitoare la organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru familie şi tineret, respectiv a Direcţiei pentru Familie şi Tineret a Municipiului Bucureşti, precum şi la organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene de sport, respectiv a Direcţiei pentru Sport a Municipiului Bucureşti.

Guvernul mai discută şi un proiect de HG pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor destinate promovării producţiei de energie din surse regenerabile mai puţin exploatate, respectiv biomasă, biogaz, energie geotermală şi a Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă.

Pe agendă şedinţei mai este şi un proiect de HG privind aprobarea transferului managementului asistenţei medicale al Spitalului ''Anton Cincu" Tecuci de la Consiliul Local al Municipiului Tecuci la Consiliul Judeţean Galaţi.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 34°C 35°C
CLUJ 36°C 31°C
CONSTANTA 27°C 28°C
CRAIOVA 36°C 31°C
BRASOV 28°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI