Şedinţă de Guvern. Pe ordinea de zi: un proiect de lege privind abilitarea Executivului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară

Premierul Florin Cîțu la ședința de guvern
Premierul Florin Cîțu la ședința de guvern
27 mai 2021, 08:02

„Am prezentat un calendar al relaxărilor – 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ţinem de acest calendar. În şedinţa următoare de Guvern – cred că şedinţa o să fie joi sau vineri – vom avea măsurile pentru 1 iunie. Dacă este nevoie să ajustăm şi pentru celelalte perioade, vom ajusta acum. Am avut discuţii (…) cu cei care sunt afectaţi direct, vom îmbunătăţi unele dintre măsuri în funcţie de aceste discuţii”, a afirmat Florin Cîţu, marţi, înaintea şedinţei conducerii PNL.

Executivul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare din iulie – august 2021. În proiectul de lege sunt stabilite domeniile în care Guvernul va putea emite ordonanţe şi anume: finanţe şi economie; dezvoltare, lucrări publice şi administraţie; afaceri interne; transporturi şi infrastructură; sănătate; agricultură şi dezvoltare rurală; mediu, ape şi păduri; cultură; tineret şi sport; prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Executivul va adopta şi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea articolului 36 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, prin care se stabileşte o durată determinată pentru aplicarea măsurii de conducere a unei persoane la sediul poliţiei şi pentru desfăşurarea activităţilor poliţieneşti conexe acestei măsuri.

Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de ordonanţă de urgenţă, care va fi dezbătut în primă lectură, pentru pentru completarea OUG nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite