Sectorul turismului se va redeschide la jumătatea lunii mai în Italia, când vor fi permise călătoriile între regiuni

Premierul Mario Draghi a anunţat că se aşteaptă la redeschiderea sectorului italian al turismului la mijlocul lunii mai, când vor fi permise călătoriile între regiuni, transmit DPA şi Reuters.

05 Mai 2021, 17:16 (actualizat 05 Mai 2021, 18:08) |
Canal Grande / FOTO: Shutterstock

La finalul reuniunii miniştrilor Turismului din G20, Draghi a spus că "paşapoartele UE de vaccinare" vor fi operaţionale până la mijlocul lunii iunie, permiţând acces mai facil la călătorii pe continent.

Mario Draghi este sub presiune pentru a salva sectorul turismului, care în Italia angajează 4,2 milioane de persoane şi generează 13% din PIB-ul celei de-a treia economii a Europei.

"În aşteptarea paşapoartelor verzi digitale europene, avem propria noastră versiune la nivel naţional, care va permite oamenilor să se deplaseze între regiuni şi va fi operaţional de la mijlocul lunii mai, astfel încât nu va trebui să aşteptăm până la mijlocul lunii iunie pentru documentul UE'', a declarat premierul italian. Acesta a adăugat: "la mijlocul lunii mai turiştii vor avea paşaportul italian, deci este momentul să faceţi rezervări pentru vacanţe în Italia".

Luna trecută, ministrul italian al Turismului, Massimo Garavaglia, a anunţat că Guvernul de la Roma intenţionează să aloce peste 1,7 miliarde de euro în măsuri de sprijinire a companiilor şi persoanelor care şi-au pierdut veniturile din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), inclusiv pentru hoteluri şi restaurante.

Italia a avut anul trecut doar 25,5 milioane de vizitatori străini, un declin de peste 60% faţă de cei 65 de milioane de turişti străini din 2019.

Veniturile pierdute în 2020 de Italia din cauza restricţiilor impuse turismului se ridică la 120,6 miliarde de euro, a estimat recent Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC).

Sursa: Agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 7°C 10°C
IASI 3°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 11°C 16°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI